Imnul României poate fi intonat în competiţiile sportive doar la finală. Deputaţii au adoptat legea

Proiectul de lege care prevede intonarea imnului naţional al României pe stadioane şi alte baze sportive cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive la nivel naţional, doar la finala unei competiţii sau la turneul final, a fost adoptat, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu unanimitate de voturi.
Filip Stan
04 apr. 2017, 10:17
Imnul României poate fi intonat în competiţiile sportive doar la finală. Deputaţii au adoptat legea

Imnul naţional al României se intonează şi pe stadioane şi la alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional doar la finala unei competiţii sau, după caz, la turneul final, pentru toate categoriile de vârstă„, prevede iniţiativa legislativă care completează articolul 10 din legea nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect.

Proiectul a fost iniţiat de mai mulţi lideri PSD, printre care Liviu Dragnea, Florin Iordache, Marian Neacşu, Mihai Fifor, Gabriela Firea, precum şi fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea.

Iniţiativa a fost adoptată de Senat în septembrie 2016.

Proiectul a fost depus după ce, în ianuarie 2016, la meciul de baschet feminin Sepsi Sfântu Gheorghe – U Cluj a fost intonat imnul Ţinutului Secuiesc, după imnul României, jucătoarele din Cluj plecând de pe arenă. În urma acestui scandal, ministrul Sportului de la acea vreme, Elisabeta Lipă, a dat o circulară, în care atrăgea atenţia că, potrivit legii, imnul se intonează doar în cazul competiţiilor sportive internaţionale.

Lipă a fost acuzată atunci că circulara înseamnă de fapt „interzicerea” imnului naţional la competiţiile naţionale.

În Parlament, senatorii şi deputaţii au afirmat că există un vid legislativ în cazul imnului la competiţiile naţionale şi au cerut măsuri, una dintre acestea fiind legea depusă de PSD.

DailyBusiness
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Ilie Bolojan în relația cu PSD. „Să vedem cine va îndrăzni să pice Guvernul”
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Singurele zodii care primesc noroc din plin de pe 19 septembrie. Schimbări majore, protecție divină și surprize mari pentru ele
Capital.ro
Restricții bancare. Acești români de peste hotare trebuie să scoată numerar din timp. Vor fi limitate plățile cu cardul
Playtech.ro
Tabel cu prețurile RCA pe categorii de vârstă și tipuri de mașini
Adevarul
Pericolul mortal de pe una dintre cele mai populare plaje din Thassos. „Ucigașii tăcuți” care te trag în larg
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Oraşul din România care e pe harta străinilor, alături de New York şi alte atracţii turistice
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Doi părinți din Iași, condamnati la închisoare cu executare după ce bebelușul lor de 4 luni a murit din cauză că nu și-au dorit scaun special în mașină
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Neluțu Varga, replică necruțătoare: ”Cere bani de la toată lumea și vorbește de alții! Mi-a zis Gigi Becali să mă feresc de el că e nebun, se crede Agentul 007”
MediaFlux
Cum se vor folosi cardurile de energie. Detaliul important de pe facturi, explicat de ministrul Energiei
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor