Monica Tatoiu, despre imaginile indecente cu fiica lui Boureanu. „Este abia începutul”

Nu de puține ori s-a spus că Ioana, fiica lui Boureanu are gesturi care nu-s prea demne de o domnișoară respectabilă. Monica Tatoiu, prietenă veche a familiei a declarat că este îngrozită de gestul fetei și de fotografiile indecente care "străbat" publicațiile românești de câteva zile.
Iulian Tudor
05 apr. 2017, 10:27
Monica Tatoiu, despre imaginile indecente cu fiica lui Boureanu.

În vârstă de 16 ani, Ioana are alte preocupări decât ceilalți adolescenți, scrie ziarulring.ro. Imaginile indecente cu aceasta au făcut furori în mediul virtual, iar Monica Tatoiu a vorbit atât despre acest aspect, cât și despre comportamentul Ioanei.

Citeşte şi Cristi Boureanu, prima reacţie după ce au apărut fotografii cu fiica lui GOALĂ

„A fost scăpată din mână, iar acesta e abia începutul. Dacă în liceu derapajele sunt minime, copilul se întoarce la matcă. Orice om poate fi adus pe calea cea bună, dacă mama și tata se ocupă. Rolul familiei, al educației în familie este esențial în optimizarea acestor derapaje. Dacă copilul nu e controlat, dacă acesta provine dintr-o familie dezorganizată, dacă este lăsat să se descurce singur, modelele pe care el și le va alege sunt modele din afara societății civilizate”, a spus Monica Tatoiu, pentru Antena Stars.

Nici din punct de vedere al educației, Ioana nu stă prea bine. Fiica fostului politician este în pragul exmatriculării.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Harta politică a peluzelor din Europa. Nazism, antifascism și războaie între ultrași. Ce se ascunde în spatele scandalurilor din cupele eruopene
Capital.ro
Proprietarii de apartamente trebuie să plătească și pentru aceste instalații. Ce cheltuieli nu pot refuza la întreținere
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi apa din calorifere în octombrie. Centrala nu trebuie să funcționeze ca în mijlocul iernii
Adevarul
Revoltă în PNL. Mai mulți lideri nu vor să voteze pentru Luca Niculescu SURSE
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
MediaFlux
Procentul cu care cresc pensiile. Anunțul ministrului propus la Muncă, Florin Manole
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT