PROGNOZA METEO. Vreme capricioasă în Săptămâna Patimilor. Ce ne aşteaptă de PAŞTE

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă vreme frumoasă la început de săptămână, după care se va răci. Miercuri sunt anunţate din nou ploi, îndeosebi ziua, pe arii restrânse, în sudul și sud-estul teritoriului. În Bucureşti, la început de săptămână sunt anunţate temperaturi maxime de 18 grade.
Alina Costache
09 apr. 2017, 13:14
PROGNOZA METEO. Vreme capricioasă în Săptămâna Patimilor. Ce ne aşteaptă de PAŞTE

PROGNOZA METEO LUNI. Vremea va fi frumoasă și se va încălzi în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil în regiunile nordice, nord-estice și la munte și mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 21 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 10 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse, în Transilvania, dimineața și noapte, va fi brumă.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin și vânt în general slab. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 4…5 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

PROGNOZA METEO MARTI. În vestul, centrul, nordul țării și la munte vremea va fi în general instabilă, cerul va avea înnorări temporar accentuate și mai ales după-amiaza și în prima parte a nopții vor fi averse și descărcări electrice. Izolat se vor acumula cantități de apă de peste 10…15 l/mp și vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului, ziua, vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin, apoi se va înnora treptat și va începe să plouă și sub formă de aversă, în estul țării, dar pe arii restrânse și în sud. În a doua parte a intervalului, la munte, mai ales la altitudini de peste 1400 m, trecător, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, în special în regiunile nordice, estice și montane. Temperaturile maxime, mai ridicate decât în mod obișnuit la această dată, vor avea valori de la 11 grade pe litoral, până la 23 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 3 și 11 grade.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi în general frumoasă și ușor mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări spre sfârșitul intervalului, când vor fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 7 grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea se va răci față de ziua anterioară, mai accentuat în regiunile sudice, estice și centrale. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și ploi, îndeosebi ziua, pe arii restrânse, în sudul și sud-estul teritoriului. La munte, trecător, vor mai fi precipitații slabe, și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului, pe spații restrânse, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 18 grade, iar cele minime între -4 și 8 grade. Cu totul izolat, în Transilvania, Maramureș, precum și în zona deluroasă a Moldovei, se va produce brumă.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea se va răci accentuat față de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua când vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.

PROGNOZA METEO JOI. Valorile de temperatură, în creștere față de ziua anterioară, se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord-vest, nord și la munte, unde pe arii restrânse va ploua slab, iar la altitudini mari vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, ziua, în jumătatea de nord a teritoriului și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 20 grade, iar cele minime între 2 și 8 grade, ușor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, unde dimineața și noaptea vor mai fi condiții de brumă.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 4…6 grade.

VINERI, SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ. Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice perioadei, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în prima zi, în nordul și în nord-estul țării, iar spre sfârșitul intervalului îndeosebi în jumătatea de vest.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Temperatura aerului se va situa ușor peste media climatologică specifică perioadei, iar probabilitatea de apariție a ploii va fi mai ridicată spre sfârșitul intervalului.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
România îl pierde: a ales să joace pentru altă națională! I se prevede un viitor strălucitor după ce a jucat contra lui Messi și Suarez. Exclusiv
Capital.ro
Cât durează, de fapt, să încarci o mașină electrică: Diferențele dintre Level 1, 2 și 3. Cum alegi corect încărcarea mașinii
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS! Vlad s-a predat în Elveția. Informație de ultimă oră în cazul Valentinei
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte