Cum recunoşti o persoană toxică

Oricine intră în contact, mai devreme sau mai târziu, cu un om a cărui personalitate este toxică. Poate să fie cineva din familie, din cercul de prieteni, de la locul de muncă sau chiar partenerul de viață. Cum îi identificăm pe cei care ne fac rău și cum să reacționăm?
Alina Costache
10 apr. 2017, 07:22
Cum recunoşti o persoană toxică

„Eu sunt perfectă şi ştiu toate defectele persoanelor pe care nici nu le-am cunoscut vreodată”. „Cuvintele «te rog» şi «mulţumesc» nu fac parte din vocabularul meu”. „Îmi place să controlez discuţiile şi să atrag atenţia asupra mea”. „Nu sunt atentă la vorbele celorlalţi, căci nimeni nu-i ca mine”. „Eu am întotdeauna dreptate, nu admit să greşesc.” Iată câteva semne clare că aveţi de-a face cu o persoană toxică, explică psihologul Anikó Nitsch-Petioky.

Nu-i așa că, în unele dintre aceste replici, ai recunoscut o anumită persoană din preajma ta? Este aproape inevitabil, deoarece contactele sociale reprezintă o parte importantă din viața noastră. Și fiecare relație presupune un schimb de energie, care ne încarcă sau ne golește, într-o mai mică sau mai mare măsură.

Chiar dacă ești o persoană puternică, încrezătoare, vor apărea mereu în viața ta oameni care te influențează într-un anumit fel, care încearcă să te controleze sau să te domine și îți dau o stare neplăcută. În cazul în care bănuiești că ești implicat într-o relație toxică, este util să o analizezi cu atenție și să o pui sub semnul întrebării, pentru a-ți proteja sufletul și psihicul. Dar cum știi că ai de-a face cu o astfel de persoană?

7 trăsături prin care o identifici

1. Este nesinceră

Fie că minte sau că manipulează intenționat, o persoană toxică va folosi orice mijloc pentru a-și atinge scopurile, pentru a-și impune punctul de vedere sau a obține un avantaj. Atunci când este în folosul lor, oamenii toxici profită de încrederea celorlalți, denaturează adevărul sau omit informații importante. Printre cei mai des întâlniți se numără intriganții, bârfitorii și răspândacii de zvonuri, care distrug reputația celorlalți pentru a-și evidenția statutul propriu sau a se impune.

2. Nu caută cu adevărat soluții

Dacă și-au pus ceva în minte, persoanele toxice nu renunță, urmărindu-și scopul cu încăpățânare și perseverență. Nu îi interesează un schimb de păreri, ci doar să își apere propria poziție.

3. Nu manifestă empatie

Persoanele toxice nu sunt interesate de trăirile sau opiniile interlocutorului. Ele doresc doar atenția și, în final, consimțământul celuilalt.

4. Nu au remușcări

Oamenii toxici nu simt regrete, nici nu sunt chinuiți de mustrări de conștiință. Ei nu își asumă responsabilitatea pentru greșeli sau pentru o suferință pe care au pricinuit-o.

5. Nu își cer scuze

Nici atunci când este evident că au greșit. Dacă o fac, totuși, scopul lor este să manipuleze.

6. Te fac să te simți vinovat

Persoanele toxice îți dau mereu senzația că ai greșit cu ceva.

7. Îi pun pe ceilalți sub presiune

Au așteptări mari de la tine și fiecare eroare este disecată și accentuată, în mod repetat. În schimb, faptele pozitive și eforturile tale sunt trecute cu vederea. Ei așteaptă ca lucrurile să decurgă întotdeauna așa cum își doresc ei.

Ce e de făcut?

Dacă ai identificat în preajma ta o persoană toxică, soluția potrivită este una singură: să te detașezi sau eliberezi de ea, chiar dacă la început asta presupune o alegere dureroasă sau încheierea unei relații de lungă durată. Această măsură este importantă pentru echilibrul tău și stima ta de sine.

Nu ține cont de eventuala judecată a celorlalți! Tu ești cea mai importantă persoană din viața ta. Prietenii adevărați îți vor fi alături și te vor sprijini. Și nu uita, orice relație încheiată creează loc pentru o alta nouă, mai sănătoasă.

Nitsch-Petioky Anikó, consilier psihologic, www.psih.ro

Ni se întâmplă să percepem unele persoane ca fiind neplăcute, să simțim că parcă lovesc în optimismul nostru. Acestea sunt aşa-numitele persoane toxice. E dificil să încadrăm asemenea persoane într-un tipar unic. Unele sunt anxioase, iar anxietatea molipsitoare o transmit şi celor din jur.

Unele manifestă un pesimism activ, pe care îl „împrumută” şi altora. Altele sunt mereu nemulţumite, nu le place nimic. În caz că nu avem o personalitate puternică, o stimă de sine solidă, atunci e mai bine să ne protejăm de ele cu o carapace.

Află mai multe despre gesturile care trădează un mincinos AICI

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Topul românilor care vând cel mai bine în galeriile de artă. 71.000.000 de dolari s-au încasat pe o singură creație
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât vor fi amenzile din 2026, după creşterea punctului? Ce urmează în Codul Rutier și cum îți faci calculele corect în 2026
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Se dau 30.000 de euro românilor care se mută în acest oraș
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet