Momente de groază pentru Ionuţ Dolănescu şi familia lui. Avionul cu care au plecat spre America, cuprins de flăcări în zbor

Clipe de coşmar pentru Ionuţ Dolănescu, soţia şi cei trei copii. Aceştia au fost la un pas de moarte după ce în avionul cu care călătoreau a izbucnit un incendiu.
Filip Stan
11 apr. 2017, 09:57
Momente de groază pentru Ionuţ Dolănescu şi familia lui. Avionul cu care au plecat spre America, cuprins de flăcări în zbor

Ionuţ Dolănescu se ducea împreună cu soţia şi cei trei copii la casa din America. Din București până la Frankfurt cei cinci au avut un zbor lin, însă cea de-a doua parte a cursei, de la Frankfurt spre Orlando a fost una de groază după ce a izbucnit un incendiu în carlinga piloţilor, iar fumul s-a împrăştiat în tot avionul.

„E greu de povestit prin ce-am trecut. Mă uitam în ochii înlăcrimaţi ai soţiei mele, era mută de spaimă şi ne rugam în gând amândoi să nu se trezească vreunul din copii, să nu-i cuprindă spaima şi pe ei. Îmi repetam că va fi bine, o repetam cu scopul de a-mi încuraja soţia, care s-a dovedit, în ciuda lacrimilor, că e foarte bărbătoasă”, a declarat Ionuţ Dolănescu pentru Libertatea.

Coşmarul a durat o oră, pilotul și copilotul au luat decizia de a ateriza pe un aeroport de pe insula canadiană Newfoundland.

„Pe aeroport ne aşteptau ambulanţe, maşini de pompieri, o armată gata să intervină în caz de ceva, ceea ce ne-a dat o stare de bine. Pe copii i-am trezit la aterizare şi n-au înţeles mare lucru din forfota generală din avion, ba chiar s-au văzut la ştiri, dar nu au bănuit nimic. Când treci prin aşa ceva, începi să preţuieşti mai puţin lucrurile materiale”, a mai povestit Ionuţ Dolănescu.

Cântăreţul spune că acum a trecut peste traumă şi că va călători în continuare cu avionul, mai ales că este cel mai rapid mijloc de transport.

Citeşte şi: Un avion plin cu pasageri a luat foc în momentul aterizarii VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Florin Tănase, out din primul 11 al FCSB după ce Gigi Becali i-a zis să se lase? Verdictul lui Meme. Exclusiv
Capital.ro
Nicușor Dan a promulgat o lege importantă pentru contribuabili. Ce obligații de TVA pot fi anulate
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Mister la Moscova: un avion militar american a aterizat în Rusia. C-17 a venit de la Riga, iar Kremlinul spune că „nu știe nimic”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
Dezastru în Superliga! După CFR Cluj, un alt club vrea insolvența
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat