Clubul lui Mircea Rednic a fost retrogradat la „masa verde”. Federaţia nu i-a dat licenţa pentru prima ligă

Mouscron, grupare la care antrenor principal este Mircea Rednic, nu a primit licenţa pentru a evolua în sezonul viitor al primei ligi belgiene, informează agenţia Belga, citată de dhnet.be. Valonii au anunţat că vor face apel la această decizie.
Filip Stan
12 apr. 2017, 14:44
Clubul lui Mircea Rednic a fost retrogradat la

Comisia de licenţiere a Uniunii Belgiene de Fotbal a decis să nu-i acorde formaţiei Excel Mouscron, antrenate de Mircea Rednic, licenţa care să-i permită să evolueze în eşalonul de elită al fotbalului belgian. Foarte surprinşi de această decizie, oficialii grupării au subliniat că au un „dosar de licenţiere beton” şi au acuzat federaţia că „a interpretat în mod surprinzător noul regulament, folosindu-se de informaţii depăşite”. Ca urmare, Mouscron e decisă să se adreseze Curţii de Arbitraj.

Excelsior Mouscron, grupare antrenată de Mircea Rednic, a fost suspectată de blat pe finalul acestui sezon. Gruparea Westerlo, retrogradată din prima ligă belgiană după rezultatele înregistrate în ultima etapă a sezonului regulat, a depus o plângere în justiţie, acuzând nereguli la meciul Kortrijk – Mouscron, scor 0-2, prin care echipa antrenată de Mircea Rednic şi-a asigurat prezenţa în eşalonul de elită şi în sezonul viitor. Westerlo arată că golurile marcate de formaţia lui Rednic, un autogol şi un gol înscris după grave erori defensive, pot sugera o fraudă sportivă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB, cale liberă pentru transferul lui Denis Drăguș! E șansa lui Gigi Becali după ultima decizie luată de Trabzonspor
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Românii ar putea ieși mai târziu din câmpul muncii. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Ce diferență de vârstă este între Olga Verbițchi și soțul ei, Vladimir Cebotaru
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România