Instanţa supremă a decis că tractorul nu este autovehicul, putând fi condus pe drumurile publice fără a deţine permis

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, în urma unei sesizări formulate de Curtea de Apel Timişoara, că tractorul agricol sau forestier nu se încadrează în categoria prevăzută de lege ca fiind autovehicul şi că, în consecinţă, poate fi condus pe drumurile publice fără permis. Decizia vine după ce, în 4 aprilie, Curtea Constituţională a solicitat incriminarea conducerii fără permis a tractorului pe drumurile publice, apreciind că această faptă prezintă pericol social ridicat.
Alina Costache
12 apr. 2017, 16:25
Instanţa supremă a decis că tractorul nu este autovehicul, putând fi condus pe drumurile publice fără a deţine permis

„În interpretarea noţiunii de «autovehicul», prevăzută de art. 334 alin. 1 din Codul penal şi art. 335 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 6 pct. 6 şi pct. 30 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată şi completată prin OG nr. 21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. 1 din Codul penal, respectiv, de art. 335 alin. 1 din Codul penal”, se arată în decizia de miercuri a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea de Apel Timişoara a întrebat instanţa supremă în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. 1 din Codul penal, respectiv art. 335 alin. 1 din Codul penal.

Prin decizia de miercuri, instanţa supremă a stabilit că nu constituie infracţiune conducerea tractorului pe drumurile publice.

Articolul 334 alineatul 1 din Codul penal arată că „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la trei ani sau cu amendă”, în timp ce articolul 335 alineatul 1 din Codul penal stipulează: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani”.

Decizia instanţei supreme vine după ce, în 4 aprilie, Curtea Constituţională a solicitat incriminarea faptei de conducere a unui tractor agricol pe drumurile publice fără a poseda permis.

„Conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier de o persoană care nu posedă permis de conducere prezintă pericol social ridicat şi aduce atingere unor valori sociale protejate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care are drept scop tocmai asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, valoare garantată de art. 22 din Constituţie”, a arătat Curtea Constituţională.

Judecătorii CCR au mai susţinut că dacă o asemenea faptă nu este descurajată prin mijloacele dreptului penal, are loc încălcarea valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, precum drepturile şi libertăţile cetăţenilor, respectarea Constituţiei şi a legilor.

„Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală”, a precizat CCR.

Citeşte şi CCR: Pedeapsa cu închisoarea pentru condusul maşinii fără permis este neconstituţională

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, reacție vehementă despre intrarea lui Puiu Popoviciu în acționariatul Universității Craiova: „Subiect închis!”. Update exclusiv
Capital.ro
Campania „Accesibil pentru tine”. Unde a început reducerea prețurilor la peste 1.700 de produse de bază
Playtech.ro
Ai tastat PIN-ul greșit de trei ori la bancomat. Ce se întâmplă cu cardul și ce trebuie să faci
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorul Laurențiu Mogoantă a încetat din viață. Întreaga comunitate medicală din Craiova este îndoliată
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Primele imagini de la priveghiul actriței Anca Pandrea! Marea doamnă a teatrul românesc, înmormântată alături de Iurie Darie | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor