Autostrada dintre Craiova şi Piteşti, înlocuită de un nou drum expres

Noua şosea de mare viteză dintre Craiova şi Piteşti nu va fi mai autostradă, conform celui mai recent plan al autorităţilor. Pentru ca lucrările să înceapă cât mai repede, construcţia va fi scoasă la licitaţie în baza unui studiu din 2007, ce prevede însă un drum expres între cele două oraşe. Prin urmare, licitaţia în derulare, pentru proiectarea la nivel de autostradă, va fi anulată.
Filip Stan
19 apr. 2017, 07:08
Autostrada dintre Craiova şi Piteşti, înlocuită de un nou drum expres

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ar putea modifica iar planul pentru construirea unei şosele între Craiova şi Piteşti. Astfel, cele două oraşe ar putea fi legate printr-un drum expres şi nu autostradă.

O decizie oficială cu privire la autostrada Craiova – Piteşti urmează să fie luată săptămâna viitoare în Consiliul Tehnico-Economic, a spus pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Potrivit lui, sunt şanse foarte mari ca varianta aprobată să fie cea a drumului expres, în baza studiului de fezabilitate din 2007. Şi asta pentru a nu fi tergiversată construcţia.

Reprezentantul CNAIR a mai explicat că, deşi drumul expres nu este prevăzut cu bandă de siguranţă, autovehiculele vor putea staţiona totuşi fără probleme în caz de necesitate.

De asemenea, acesta a menţionat că în licitaţia pentru construcţie vor fi impuse noi exigenţe, precum ar fi cele legate de calitatea materialelor.

Discuţiile privind schimbarea strategiei CNAIR pentru autostrada Craiova – Piteşti au loc după ce premierul Sorin Grindeanu a declarat în vizită la uzina Ford că în această vară va fi lansată licitaţia pentru selectarea constructorului, pentru ca anul viitor să înceapă lucrările.

Acest lucru presupune însă demararea construcţiei pe baza unui studiu de fezabilitate din 2007, ce prevede drum expres, precum şi anularea licitaţiei în curs pentru actualizarea studiului şi proiectarea la nivel de autostradă.

În decembrie anul trecut, Compania de Drumuri a scos la licitaţie studiul de fezabilitate şi proiectarea autostrăzii Piteşti-Craiova, la o valoare estimată între 39,4 milioane de lei şi 46,5 milioane de lei. Pentru acest contract se luptă cel puţin trei firme din domeniu, dovadă fiind contestaţiile depuse deja de către Consitrans, Tecnic Consulting Engeneering Romania şi Romair Consulting. Această licitaţie va fi însă anulată, în varianta lansării licitaţiei pentru proiectare şi construire, anunţată de premier.

Citeşte mai mult pe economica.net

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT