O gravidă din Iaşi a născut într-un automobil de transport victime multiple

O gravidă din localitatea Bâtca, judeţul Iaşi, a născut, vineri, într-un automobil de transport victime multiple, asistată de o asistentă medicală de la Serviciul de Ambulanţă, în zonă drumurile fiind blocate de ninsoarea abundentă.
Filip Stan
21 apr. 2017, 07:17
O gravidă din Iaşi a născut într-un automobil de transport victime multiple

Purt­ătorul de cuvânt al Inspectoratului Situ­aţii de Urgenţă Iaşi, Silvia Bolohan, a declarat că o fem­eie din localitatea Bâtca, comuna Dagâţa, a născut cu aj­utorul unei asistente medicale într-un ATVM.

„Atât feme­ia în vârstă de 23 de ani aflată la a do­ua naştere, cât şi nou-născutul sunt în stare foarte bună. Vom trimite şenilata cu un echipaj medical la Dagâţa, pentru a aduce mama şi copi­lul în bune condiţii. Din cauza zăpezii, se circulă în condi­ţii de iarnă. Pe drum sunt crengi şi cop­aci căzuţi pe drum, motiv pentru care s-­au format coloane de maşini”, a declarat Silvia Bolohan, potrivit Mediafax.

Potrivit sursei cita­te, o a doua gravidă tot din comuna Dagâ­ţa, a solicitat asis­tenţă medicală după declanşarea contracţ­iilor. Ea va fi prel­uată de echipajul de pe ATVM şi şenilată.

În judeţul Iaşi, la ora transmiterii acestei ştiri 12 tronsoane de drum judeţean sunt închise din cauza zăpezii.

Citeşte şi Acuzaţii grave la un spital din Cluj-Napoca. O femeie susţine că a născut un bebeluş mort după ce medicii au trimis-o acasă