Liderii PSD, absenţi de la Congresul ALDE. Tăriceanu: Au un program foarte, foarte încărcat

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat sâmbătă, referitor la absenţa PSD de la lucrările Congresului, că social-democraţii au un program „foarte, foarte încărcat”, care este marcat de angajamentele pe care şi le-au asumat în programul de guvernare, iar absenţa acestora nu trebuie interpretată într-un alt fel.
Filip Stan
22 apr. 2017, 17:59
Liderii PSD, absenţi de la Congresul ALDE. Tăriceanu: Au un program foarte, foarte încărcat

Întrebat de ce nu a fost prezent nimeni de la PSD la lucrările Congresului şi de ce nu au transmis un mesaj video, precum cei de la UDMR, Tăriceanu a spus că social-democraţii au un program „foarte, foarte încărcat”.

„Cred că trebuie să ţineţi cont că toţi avem un program foarte, foarte încărcat care este marcat de angajamentele pe care ni le-am luat şi în acest fel trebuie intrepretat şi nici într-un alt fel”, a răspuns Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit news.ro, lucrările Congresului ALDE au debutat, sâmbătă, cu discursurile invitaţilor, liderul UDMR, Kelemen Hunor transmiţând un mesaj video, în condiţiile în care nu a putut să participe la eveniment.

În mesajul său, Kelemen Hunor a afirmat că există un parteneriat între Alianţa Liberalilor şi Democraţilor şi UDMR, iar atunci când există derapaje vizibile şi profunde, au obligaţia şi responsabilitatea de a se întoarce la drumul statului de drept.

„În primul rând doresc să felicit ALDE pentru rezultate obţinute la cele două confruntări elctorale din 2016. Petru un partid recent înfiinţat, de aproximativ un an, scorul obţinut la alagerile locale şi parlamentare a fost unul remarcabil”, a afirmat Kelemen Hunor.

El a mai spus că între UDMR şi ALDE există un parteneriat, Călin Popescu Tăriceau fiind un partener corect şi un om al dialogului.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce nebunie! Sorana Cîrstea a făcut aproape 10.000.000 de dolari și joacă pentru Top 25 WTA. Cine transmite partida în România și de la ce oră e meciul
Capital.ro
Reguli noi pentru permisul de conducere. Modificare la examenul pentru categoria B. Directiva UE
Playtech.ro
Locurile interzise pentru turişti. Unde nu ai voie să ajungi niciodată pe Pământ
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion cu 277 de pasageri a fost cuprins de foc la aterizare, pe cel mai mare aeroport din Nepal
iamsport.ro
Umilințele la care a fost supus Helmut Duckadam de Steaua și de Gigi Becali: ”A suferit toată viața! Era un băiat extraordinar”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi