AVALANŞĂ în Munţii Retezat: Dosar penal pentru ucidere din culpă. Trupurile celor doi copii morţi, preluate de Medicina Legală UPDATE

Poliţiştii hunedoreni au deschis dosar pentru ucidere din culpă în cazul accidentului montan de sâmbătă după-amiază, când şi-au pierdut viaţa alpiniştii Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi. Poliţiştii au audiat mai multe persoane care se aflau pe munte în momentul avalanşei, ei luând în calcul inclusiv varianta ca aceasta să fi fost provocată. Totodată, trupurile celor doi copii au fost predate duminică seara medicilor legiști.
Iulian Tudor
23 apr. 2017, 07:56
AVALANŞĂ în Munţii Retezat: Dosar penal pentru ucidere din culpă. Trupurile celor doi copii morţi, preluate de Medicina Legală UPDATE

UPDATE: Trupurile celor doi tineri care și-au pierdut viața în avalanșa produsă sâmbătă în Masivul Retezat au fost predate duminică seara medicilor legiști, după ce echipa de salvamontiști și jandarmi montani, care le-a recuperat de la locul accidentului, a ajuns în zona Cârnic, unde au putut urca mașinile Serviciului de Medicină Legală Hunedoara.

Medicii legiști vor efectua necropsia celor două victime și vor stabili cauza morții celor doi minori.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, Laura Bradu, a declarat pentru News.ro că că poliţiştii au deschis un dosar penal în cazul accidentului de pe munte în care şi-au pierdut viaţa cei doi adolescenţi.

„Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi fac cercetări sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg. Deja au fost audiate trei persoane. Este vorba despre şeful grupului care se afla cu cele 50 de persoane pe munte şi alţi doi din grup care au intervenit în momentul avalanşei pentru a-i ajuta pe cei care au fost loviţi de căderea de zăpadă. Oricum, urmează ca absolut toate persoanele care se aflau pe munte să fie audiate”, a declarat Laura Bradu, potrivit news.ro.

Descoperire şocantă în cazul tragediei din Retezat. Vezi cine sunt cei doi copii înghiţiţi de avalanşă

Potrivit sursei citate, poliţiştii iau în calcul mai multe variante.

„Se iau în calcul mai multe variante, e posibil ca zăpada să fi fost fortuită, e posibil ca avalanşa să fi fost provocată. Oricum, va trebui făcută o expertizare. Urmează să se stabilească dacă se face cineva vinovat de acest accident”, a mai declarat Laura Bradu.

Salvamontiştii şi jandarmii au recuperat trupurile copiilor morţi în avalanşa din Retezat

Salvamontiştii şi jandarmii au recuperat corpurile celor doi copii care şi-au pierdut viaţa în avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat şi urmează să îi coboare în zona localităţii Cârlnic, unde un echipaj de la Serviciul de Medicină Legală va prelua trupurile adolescenţilor.

Şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a declarat pentru News.ro că salvatorii care duminică dimineaţa au urcat pe munte pentru a recupera trupurile celor doi copii morţi în urma avalanşei de sâmbătă după-amiaza au ajuns la locul accidentului şi au recuperat cele două corpuri.

„Au ajuns salvatorii în zona unde a avut loc avalanşa şi au început transportul către vale. Asta înseamnă că vor urca o creastă, vor înşira tot felul de corzi şi apoi va fi efectiv coborârea în cadrul căreia din nou se vor înşira corzi pentru siguranţă. Va mai dura patru – cinci ore, pentru că s-a pornit viscolul şi ninge”, a declarat Ovidiu Bodean.

Potrivit sursei citate, după ce trupurile neînsufleţite ale celor doi copii alpinişti morţi în urma avalanşei vor fi coborâte de pe munte la Cârnic, vor fi predate Serviciului de Medicină Legală, conform procedurilor.

Avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat a surprins şapte persoane, cinci dintre acestea fiind rănite. În avalanţă, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi adolescenţi alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene, şi-au pierdut viaţa.

AVALANŞĂ în Retezat: doi copii au murit. Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi erau alpinişti renumiţi, cu numeroase recorduri mondiale

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Oana Lis este în doliu! A pierdut cel mai drag om din viața ei
Fanatik.ro
“Trădătorule!” Fanii olteni îl distrug pe Gică Popescu după ce fostul fundaș al Craiovei a luat partea lui Dinamo în scandalul offside-ului la Nsimba
Capital.ro
Se va suspenda permisul de conducere în 90 de zile. Sistemul nou de sancționare pregătit în România. Obligație la plată pentru șoferi
Playtech.ro
Croaziera transformată în alertă medicală: Ce este hantavirusul, responsabil de trei decese
Adevarul
Fico s-a răzgândit: nu va participa la parada de Ziua Victoriei din Moscova. „Am programată o întâlnire scurtă cu Putin. Atât”
wowbiz.ro
Oana Lis este în doliu! Vedeta trece prin momente extrem de dificile: „S-a dus mamaie…Of”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Nu Pancu! Dragomir i-a găsit înlocuitor lui Gâlcă la Rapid: ”Șucu pe el trebuie să îl aducă!”
MediaFlux
Radu Miruță a descoperit camera ilegalităților din Ministerul Transporturilor: Aproape 40% dintre camioanele din România circulă ilegal! TIR-uri de 123 de tone pe A2
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR