Jurnalistul Daniel Popa a murit

Cu o carieră de peste două decenii în presă şi consultant în comunicare, Daniel Popa a scris la România Liberă.

Daniel Popa a publicat câteva mii de articole în domeniile social, economie şi investigaţii. A fost consilier în diverse campanii de comunicare politică şi comercială.

Camelia Popa, soția sa, a anunţat că Daniel Popa va fi incinerat, conform ultimei sale dorinţe şi răspândit în Adriatica, „într-un loc drag nouă de pe coasta Croaţiei”.

„Câteodată, fericirea sălășluiește într-un colț umbrit de Muntenegru. Alteori, ea călătorește ca nebuna cu trenul de Belgrad sau poate fi deșertată sub forma unor pești din plasele unor pescari croați, curați la minte și la trup. Fericirea te poate învălui și într-o mare bulgărească, într-o tavernă de-a grecilor, într-o căsuță de pitici în care te refugiezi din cauza urgiilor, într-o cameră excentrică de hotel în care dormi în pat cu soldatul de tinichea sau într-o cârciumă omenoasă de pirați ascunsă într-o cetate. Fericirea vine și pleacă. Totul e să pui mâna pe ea în momentul în care apare. S-o agăți din nimicurile vieții, din bogăția ființelor care-ți sunt atunci alături, dintr-o hrană bună, dintr-un rod alcoolizat al pământului, din niște biscuiți calzi care-ți sunt oferiți pe neașteptate într-o iarnă viscolită sau, pur și simplu, s-o smulgi dintr-o mare nefericire. S-o tragi de urechi pe netoata de fericire, s-o scoți din cotloanele unde stă ascunsă și refuză să mai iasă. S-o faci să danseze cu lupii de pe Cazanele Dunării, s-o pui să înoate cu țestoasele și cu ultimele foci din Mediterana, să-i dai adrenalină, să-i îndrepți fața către copiii care aleargă printre palmierii din curtea școlii, către o plajă, s-o înghiți cu portocale uriașe, cu oi prăjite la jar domol, cu măsline și curmale, cu souflaki sau cu supă de fasole la cazan, făcute din dăruire de om. Să asociezi fericirea cu chipuri, cu gesturi, s-o combini cu ochi de oameni, cu muzica și cu poveștile lor. Totul e să vezi fericirea și să fii fericit c-o poți vedea. Să devii conștient că viața ți-e una, ca să poți simți plinul sufletelor care apar pe nepusă masă în viața ta.
În Balcani, fericirea nu se cumpără, ci doar așteaptă să fie localizată și despachetată. E o fericire șmecheră, ca o prăjitură mică, dar bună. O fericire care te provoacă să te bați pentru ea, într-o rivalitate greu de înțeles, chiar cu omul alături de care mergi s-o cauți. Ca să-ți tragi tu o bucățică mai mare.
Timp de 7 ani am studiat cu sârguință așa-numiții sălbatici din Balcani. Am stat în casele și hotelurile lor, le-am intrat în familii. Am mers la petrecerile lor, le-am mâncat mâncarea, le-am băut băutura, le-am primit darurile și le-am dus daruri. Pe considerentul balcanic că dar din dar se face rai. Și rai s-a făcut în jurul nostru de fiecare dată când ne-am refugiat în mijlocul „sălbaticilor”.
Omul în curul gol din Sarajevo, ucenicul de brutărie din Golubac, Naser – tatăl oilor bosniace, De Niro din Stara Baška, rockerii Damir și Ivan, Dimitrios antigermanul, Damianus – împăratul bucatelor grecești și Svetoslav – regele neîncoronat al celor bulgărești, Borislav – eruditul din Sozopol, Marinka – mama ființelor stinghere, Bosko parcagiul, Vasil – polițistul albanez și Svetlana – judecătoarea muntenegreană, Sorel eroul, Božović – patronul de service și chiar nesuferiții coriști nocturni din Atena sunt cu toții oameni care ne-au îmbogățit şi pe care i-am prins în paginile cărții, după ce am „negociat” între noi punerea pe hârtie a poveștilor acestora. Ne-am certat la împărţirea lor, spre a ni-i asuma fiecare în funcție de simpatii, dar până în final am scris despre ei împreună, prin completarea reciprocă a portretelor și a relatărilor.
Am aflat, într-un sfârşit, cum arăta FERICIREA. Fericirea mea, a lui. Fericirea era să mergem împreună, în căutarea ei. Fericirea era însuşi drumul.
Drum în lumină, dragul meu!
Sufletul meu pereche, îmi este deja cumplit de dor de tine”, a scris Camelia Popa, soţia jurnalistului.