„Zeiţa Roboţilor” a picat primul său interviu în engleză. Cum s-a comportat aceasta VIDEO

Robotul umanoid Jia Jia, din China, nu a avut prea mare succes la primul său interviu acordat în limba engleză, după cum relatează publicaţia South China Morning Post.
Filip Stan
24 apr. 2017, 19:17

Jia Jia, poreclită şi „Zeiţa Roboţilor”, nu a reuşit să răspundă coerent la câteva întrebări simple, pe care i le-a adresat Kevin Kelly, fondatorul revistei Wired. Interviul, primul în limba engleză pentru robot, a fost realizat prin intermediul Skype, de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnică a Cjinei, din Hefei, provincia Anhui.

Jia Jia este un robot cu părul lung şi negru, care poartă îmbrăcăminte tradiţională chinezească. Este considerat unul dintre cei mai realişti roboţi umanoizi din  lume. Jia Jia este capabilă să clipească şi să zâmbească în mod realist, dar cu toate acestea, la câteva întrebări ale lui Kelly a răspuns cu câteva secunde întârziere. De asemenea, nu a reuşit să spună care este numărul de litere din alfabetul englez, iar la întrebarea unde în China se află Marele Zid Chinezesc a răspuns „în China”.

Cercetătorii de la Universitatea din Hefei au lucrat aproape trei ani la construcţia acestui robot, pentru a-l face să fie cât mai natural şi să poată vorbi cu oamenii în mai multe limbi străine. Mulţi internauţi consideră însă că el nu se deosebeşte cu mult de Siri, de la Apple, sau de Alexa, asistenta inteligentă de la Amazon.

Fragment din interviul cu Jia Jia:

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România