Elton John a anulat mai multe concerte în SUA, după ce a contractat o infecţie bacteriană

Elton John a anulat mai multe concerte în SUA după ce a contractat o "infecție bacteriană neobișnuită", a declarat luni un purtător de cuvânt al vedetei, citat de DPA.
Alina Costache
25 apr. 2017, 05:25
Elton John a anulat mai multe concerte în SUA, după ce a contractat o infecţie bacteriană

Starul britanic s-a îmbolnăvit săptămâna trecută la sfârşitul turneului său din America de Sud, după un concert susţinut în Santiago de Chile, şi a fost nevoit să se întoarcă în Marea Britanie pentru a primi tratament în regim de urgenţă.  Elton John, în vârstă de 70 de ani, a petrecut două nopţi în secţia de terapie intensivă a unui spital britanic.

Acel show a fost ultimul dintr-o serie de şase concerte într-un turneu ce a inclus spectacole şi în Brazilia şi Argentina. 

 

Nouă concerte pe care artistul britanic ar fi trebuit să le susţină în Statele Unite, în Las Vegas şi în statul California, în următoarele două săptămâni, au fost anulate. 

Artistul a fost deja externat şi îşi petrece convalescenţa în una dintre reşedinţele sale din Marea Britanie, potrivit BBC.

”În timpul zborului său cu avionul de la Santiago de Chile spre Londra, s-a îmbolnăvit brusc. După ce s-a întors în Marea Britanie, medicii l-au internat într-un spital, unde a primit imediat tratament pentru eliminarea unei infecţii”, se afirmă într-un comunicat de presă al managerilor starului britanic.

”După ce a petrecut două nopţi la terapie intensivă, urmate de o internare prelungită în acel spital, Elton a fost eliberat sâmbătă, 22 aprilie, iar acum se odihneşte la domiciliu, la recomandarea medicilor”, precizează acelaşi comunicat.

Cântăreţul a prezentat scuze fanilor săi pentru acele concerte anulate şi a ţinut să mulţumească medicilor care l-au tratat.

”Sunt foarte norocos că am unii dintre cei mai incredibili şi mai loiali fani şi îmi cer scuze că i-am dezamăgit. Sunt extrem de recunoscător echipei de medici pentru excelenţa lor şi pentru faptul că m-au îngrijit atât de bine”, a declarat Elton John.

Elton John intenţionează să revină pe scenă pe 3 iunie cu ocazia unui spectacol pe care îl are programat la Twickenham.

”Infecţiile de acea natură sunt rare şi potenţial mortale. Din fericire, medicii lui Elton au identificat infecţia foarte repede şi au tratat-o cu succes. Se aşteaptă ca Elton să beneficieze de o recuperare completă”, au anunţat managerii artistului britanic.

În decembrie 2016, Elton John a amânat un concert în Dubai, de două ori, după ce s-a îmbolnăvit.  

A reprogramat acel show pentru decembrie 2017.

În decembrie 2015, artistul a fost fotografiat într-un scaun cu rotile în timp ce se afla la Disneyland cu soţul lui, David Furnish, şi unul dintre fiii lor, Elijah. 

În 2013, Elton John a dezvăluit pentru The Telegraph că boala pe care a avut-o în vara acelui an l-a determinat să îşi reconsidere atitudinea şi să îşi dorească să petreacă mai mult timp alături de familie. Artistul a fost nevoit să îşi anuleze un concert în Hyde Park după ce a fost operat de urgenţă de apendicită.

Elton John este un cântăreţ, compozitor şi pianist britanic, care, într-o carieră impresionantă de peste cinci decenii, a câştigat cinci premii Grammy, un premiu Tony, un premiu Oscar şi un Glob de Aur. Albumele sale s-au vândut în peste 450 de milioane de copii pe plan mondial. Începând cu anii 1980, s-a implicat intens în lupta împotriva SIDA, a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în 1994, şi a primit din partea reginei Elizabeth a II-a titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, în 1998.

 

viewscnt

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?