CALENDAR ORTODOX 2017: Duminca Mironosiţelor, ce trebuie să facă toate femeile pentru spor şi sănătate

CALENDAR ORTODOX 2017: La două săptămâni după Paşti, e Duminica Mironosițelor. Este o sărbătoare creștină a laturii feminine evlavioase și milostive a umanității. De aceea, femeile respectă Duminica Mironosițelor, ca să le meargă bine.
Alina Costache
29 apr. 2017, 18:06
CALENDAR ORTODOX 2017: Duminca Mironosiţelor, ce trebuie să facă toate femeile pentru spor şi sănătate

Ortodoxe 
Sf. Ap. Iacob al lui Zevedeu; Sf. Ier. Donat, episcopul Evriei

Greco-catolice 
Sf. ap. m. Iacob cel Mare

Romano-catolice 
Ss. Pius al V-lea, pp.; Iosif Cottolengo, pr.; Sofia, fc. m.

Sfântul Apostol Iacob, pomenit în calendarul creștin ortodox la 30 aprilie, a fost fiul lui Zevedeu și fratele Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, unul dintre cei doisprezece apostoli.

Fiind de meserie pescar, Sfântul Apostol Iacob a lăsat corabia, pe tatăl său și mreaja sa și L-a urmat pe Mântuitorul Hristos, să fie martor al minunilor Sale, a pătimirii, morții și Învierii Sale.

Pe acești amândoi frați, Iacob și Ioan, și pe Sfântul Apostol Petru îi avea Mântuitorului Hristos totdeauna aproape; și mai ales le descoperea lor mai mult decât celorlalți, dumnezeieștile Lui taine, dar această nu pentru că ceilalți nu ar fi meritat ci pentru faptul că aceștia erau ei înșiși mai aproape de Dumnezeu.

Cei doi apostoli, Sf. Iacob și Sf. Ioan, împreună cu Sf. Apostol Petru, au mers cu Mântuitorul Hristos pe muntele Tabor și aici au fost martori ai Schimbării la Față a Învățătorului. Celor trei apostoli le-a spus Mântuitorul, într-un loc mai retras, în Grădina Ghetsimani, să privegheze.

Sfântul Iacob este primul apostol martir, fiind ucis de către Irod Agripa, în anul 44, după cum este menționat în „Faptele Apostolilor” (12-1;2).

Duminica Mironosiţelor, ziua femeilor creştine

Duminica Mironosiţelor, care urmează săptămânii acesteia a Sfântului Toma, are un pronunţat caracter pascal, ca de altfel întreaga perioadă a Penticostarului. Duminica aceasta vine ca o altă mărturisire a Învierii, care este aceasta?

Mesajul pe care îngerul îl împărtăşeşte femeilor mironosiţe venite la mormântul Domnului. Acestea devin astfel martore şi mărturisitoare ale minunii învierii lui Hristos din morţi.

Femeile mironosiţe vin la mormântul Domnului ca să ungă cu miresme trupul Său cel mort şi îngropat, dar găsesc mormântul gol, iar giulgiurile zăcând singure. Din „slujitoare ale morţii”, femeile mironosiţe devin astfel mărturisitoare ale vieţii. Din perspectiva slujitoare a femeilor mironosiţe, cultul morţilor primeşte dimensiunea cultului Învierii, al vieţii în sensul autentic al cuvântului. De aceea, slujba înmormântării pentru creştini nu are nimic trist în ea, căci liturghiseşte cele ale Vieţii dintru Împărăţie.

Sinaxarul Duminicii explică astfel aşezarea cinstirii femeilor mironosiţe în această duminică a treia după Paşti: „Biserica lui Dumnezeu a primit să prăznuiască după Sfântul Apostol Toma şi pe acestea, ca pe cele ce au propovăduit Învierea, şi au adus multe mărturii pentru credinţa noastră, întru încredinţarea şi dovedirea lămurită a Învierii lui Hristos, ca pe unele care au văzut cele dintâi pe Hristos înviat din morţi şi au propovăduit tuturor învăţătura cea mântuitoare, în cel mai bun chip şi precum se cuvenea unor femei care au fost ucenice ale lui Hristos” (Penticostar, Sinaxar, p. 101).

Sinaxarul face de asemenea o asociere între femeile mironosiţe ca vestitoare ale Învierii şi femeia cea dintâi, Eva, prin care a venit stricăciunea neamului omenesc: „Aceste femei au mărturisit cele dintâi Învierea şi au vestit-o ucenicilor. Căci se cuvenea ca aceea, care căzuse mai întâi sub păcat, care auzise mai întâi blestemul: în dureri vei naşte fii, şi-l moştenise, să vadă mai întâi Învierea şi să audă ea însăşi bucuria”.

Prăznuirea Mironosiţelor ne cheamă astfel pe toţi la mărturisirea lui Hristos Cel Înviat, prin vieţile noastre, chiar într-o lume ce pare atât de crispată în faţa evenimentului morţii (trecerii).

Duminica femeilor mironosiţe este ziua tuturor femeilor creştine. De ce?

Pentru că s-au făcut pildă pentru slujirea acestora în societatea contemporană. Femeile creştine sunt astfel chemate la a fi mărturisitoare ale vieţii şi nu ale morţii, născând viaţa, pentru mântuirea lor şi înmulţirea neamului omenesc. Femeile mironosiţe sunt de asemenea chip de purtare smerită şi ţinută decentă pentru femeile din societatea zilelor noastre. Mironosiţele sunt, nu în ultimul rând, chip de mărturisire curajoasă a lui Hristos, chiar în mijlocul unei lumi din ce în ce mai cufundată în materialitate şi din ce în ce mai puţin sensibilă la valorile Evangheliei Mântuitorului.

Femeile creştine nu trebuie să treacă nepăsătoare şi neatinse de darurile minunate pe care această Duminică a Mironosiţelor le-o împărtăşeşte. Aceasta înseamnă o implicare directă a lor în viaţa Bisericii, cu sensibilitatea şi devotamentul de care ele sunt capabile.

Pentru soţii creştini, această Duminică trebuie să se constituie într-un nou temei de delicateţe manifestată faţă de soţiile lor, delicateţe manifestată printr-o floare sau un cuvânt frumos, ca dovadă a iubirii şi preţuirii ce le-o poartă. 

 

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Cristi Chivu i-a șocat pe „tricolori”: „Baftă, Hakan!” Calhanoglu le-a dezvăluit românilor mesajul primit de la antrenorul lui Inter în dimineața barajului Turcia – România. Exclusiv
Capital.ro
Când intră salariile profesorilor în luna aprilie. Vor primi banii înainte de Paște
Playtech.ro
Măsurile de raționalizare posibile în caz de penurie de carburanţi. Ordinea în care se vor aplica dacă se declară situaţie de criză
Adevarul
Nota de plată a partidelor: cine a încasat cei mai mulți bani de la stat și pe ce au fost cheltuiți
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este eroul din Târnăveni, care le-a găsit pe Melisa și Rebeca în păd... Vezi mai mult
iamsport.ro
Fotbalistul român considerat ”mai talentat decât Hagi”. A murit la numai 26 de ani: ”Știi ce ziceau despre el?”
MediaFlux
Donald Trump amenință țările din Europa. SUA nu va mai ajuta cu nimic
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj