Tudorel Toader trimite pachetul de legi pe Justiţie la CSM

Pachetul de legi referitoare la Justiție ar trebui să fie finalizat și trimis la CSM, pe 2 mai, pentru ca acest organism să-l mai parcurgă încă o dată, iar în ziua în care își dă avizul va fi trimis la Guvern și la Parlament, a declarat ministrul Tudorel Toader în urmă cu o săptămână, în ședința Comisiei juridice a Senatului din 25 aprilie.
Filip Stan
02 mai 2017, 05:47
Tudorel Toader trimite pachetul de legi pe Justiţie la CSM

Președintele Comisiei juridice senatoriale, Șerban Nicolae, i-a solicitat ministrului Toader să precizeze care este stadiul propunerilor MJ pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în condițiile în care săptămâna viitoare vor fi reluate dezbaterile parlamentare pe acest subiect.

„Pe rolul Parlamentului se află cinci proiecte de lege, toate referitoare la legile justiției. Le-am inventariat și eu, toate pot fi puse în discuție și adoptate independent de ceea ce venim noi. Una dintre ele este din 2008, OUG 46/2008 (Ordonanța de Urgență pentru modificarea art. 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor — n.r.) prin care se dorea intrarea în magistratură doar pe simplu interviu la o vechime de 18 ani”, a precizat Tudorel Toader.

El a subliniat că se lucrează la pachetul de legi pe Justiție și a amintit că fostul ministru Florin Iordache a repus practic în discuție un proiect din urmă cu doi ani, scrie Agerpres.

„Lucrăm la pachetul de legi referitoare la Justiție, eu am declarat public și într-un alt cadru — pachetul de legi vine din anii precedenți, domnul ministru Iordache l-a reactivat, l-a repus în discuție în ianuarie anul acesta și l-a trimis CSM pentru a-și formula puncte de vedere, deoarece au trecut doi ani de la inițierea proiectului, având în vedere că avem o altă structură, o altă componență a CSM. Domnul ministru Iordache a trimis proiectul de lege la CSM în luna ianuarie și MJ a primit propunerile, observațiile CSM în cursul zilei de ieri, adică după trei luni. Noi lucrăm în momentul acesta cu toată turația la maximum pentru actualizarea, preluarea acelor soluții, propuneri pe care le considerăm viabile”, a spus Tudorel Toader.

Potrivit acestuia, cel mai probabil proiectul va fi finalizat și, marți, ar trebui să fie trimis la CSM pentru o trecere în revistă finală, urmând ca apoi pachetul de legi să fie trimis la Guvern și la Parlament.

„Am vorbit și astăzi cu colegii mei, probabil până vineri dăm forma finală a proiectului, nu trebuie să-l mai punem în transparență decizională, în dezbatere publică, pentru că inițial proiectul de lege a parcurs această etapă. Vom trimite însă forma finală la CSM, să vadă ce am preluat și ce n-am preluat, fapt care cel mai probabil se va întâmpla săptămâna viitoare. Cu toții vom fi prinși săptămâna viitoare în vizita de evaluare cu MCV, dar sperăm că CSM, printre multele activități pe care le vom avea, va găsi răgazul să parcurgă acest draft, această formă finală, care nu mai așteaptă 30 de zile, pentru că a fost în transparență decizională. Ceea ce înseamnă că noi imediat marți trimitem la CSM, iar în ziua în care avem de la CSM avizul noi trimitem la Guvern la prima ședință și la dumneavoastră (la Parlament — n.r.)”, a mai afirmat ministrul Justiției, la ședința Comisiei juridice a Senatului din 25 aprilie.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Ce lovitură a primit Gabi Tamaș, chiar în timp ce concurează la Survivor România. A pierdut definitiv
Capital.ro
Carburanții explodează la pompă. De ce cresc prețurile. Mihai Daraban(CCIR) explică mecanismul din spate
Playtech.ro
Cum arată un apartament cu 3 camere de peste 90.000 de euro din Bucureşti. Este lângă Grand Arena Mall, pentru ce plăteşti suma uriaşă
Adevarul
„Epic Fury” sub foc încrucișat în SUA. Un fost consilier al președintelui Trump îi desființează deciziile: „E ca și cum ar tunde iarba”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi frați de 5 și 8 ani și-au pierdut viața în timp ce jucau de-a v-ați ascunselea. Părinții i-au găsit într-un frigider
iamsport.ro
Șumudică, pus la zid după ce a făcut scandal la meciul de tenis: ”A venit simpaticul nostru, clovnul de serviciu. Trebuia dat afară”
MediaFlux
Începe plata alocațiilor și indemnizațiilor. Banii se dau înainte de Paște
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj