Dan Radu Ruşanu, fost lider liberal: Nu mă mai reîntorc în politică. Generaţia noastră cred că a trecut

Fostul preşedinte al ASF, Dan Radu Ruşanu, a declarat, miercuri, la evenimentul de lansare a cărţii sale, intitulate „Mai sunt judecători la Berlin”, că nu se mai reîntoarce în politică, el arătând că ce a avut de spus în politică a spus până în februarie 2014.
Filip Stan
04 mai 2017, 05:55
Dan Radu Ruşanu, fost lider liberal: Nu mă mai reîntorc în politică. Generaţia noastră cred că a trecut

„Vă fac două promisiuni, şi de obicei mă ţin de cuvânt: este prima şi ultima carte pe care o scriu; nu vreau să devin membru al Uniunii Scriitorilor. Şi, în al doilea rând, nu mă mai reîntorc în politică. Generaţia noastră cred că a trecut. E rândul celor mai tineri. Şi ce am avut de spus în politică am spus până în februarie 2014”, a spus Ruşanu.

Dan Radu Ruşanu a lansat, miercuri, volumul „Mai sunt judecători la Berlin”, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, tema cărţii fiind legată de activitatea sa politică, dar şi de problemele sale în Justiţie.

La eveniment au participat foştii premieri şi preşedinţi ai PSD Adrian Năstase şi Victor Ponta, fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu, fostul premier PNL şi actual preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

În dosarul „Carpatica Asig”, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 24 aprilie 2014, pe fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan-Radu Ruşanu, pe omul de afaceri Ilie Carabulea şi pe Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF, transmite Mediafax.

Ruşanu a stat patru luni în arest.

În anul 2016, prima instanţă de judecată a decis ca Dan Radu Ruşanu, fost preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, să fie achitat de toate acuzaţiile care i se aduceau în dosar, şi anume folosirea influenţei unei persoane care îndeplineşte o funcţie publică, favorizarea făptuitorului şi constituire de grup infracţional organizat.

Ruşanu s-a suspendat din calitatea de membru al PNL în momentul în care a fost votat în funcţia de preşedinte al ASF, tot atunci el demisionând din postul de deputat PNL.

Între timp, PNL a adoptat o serie de criterii de integritate care îl făceau pe Ruşanu incompatibil cu calitatea de membru al formaţiunii, din cauza problemelor sale în Justiţie.

Ruşanu a fost membru PNL din 1990, ocupând şi funcţia de vicepreşedinte. În acest răstimp, Ruşanu a deţinut două mandate de deputat şi unul de senator.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Gestul prin care suedeza blondă a stârnit admirația românilor pe Arena Națională: „Cea mai bună soție”. Video
Capital.ro
17.600 de tineri se pot înscrie de astăzi în Start-Up Nation. Cum pot ajunge la finanțarea de până la 250.000 de lei
Playtech.ro
Greșeala pe care mulți proprietari de panouri fotovoltaice o fac toamna. Poate reduce producția de curent exact înainte de iarnă
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat. De la jurnalism la diplomație și negocierile pentru aderarea României la OCDE
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
MediaFlux
Horoscop 6 octombrie 2026. Ziua în care se poate schimba totul dintr-un singur telefon! Trei zodii au noroc la bani, iar altele primesc răspunsul pe care îl așteptau
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte