Dragnea: Regret că Daniel Constantin va fi exclus din ALDE; nu este în regulă că nu mai face parte din Guvern şi din echipă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, că regretă faptul că Daniel Constantin va fi exclus din ALDE, în condiţiile în care au muncit împreună ani de zile, iar mulţi social-democraţi consideră că nu este în regulă că acesta nu mai este în conducerea Alianţei Liberalilor şi Democaţilor şi în Guvern.
Iulian Tudor
04 mai 2017, 13:14

Întrebat dacă excluderea lui Daniel Constantin din ALDE va afecta majoritatea parlamentară, preşedintele Camerei Deputaţilor a răspuns negativ, precizând însă că regretă că s-a ajuns la această situaţie, scrie news.ro.

„Majoritatea parlamentară nu va fi afectată, dar, personal, eu regret că s-a ajuns în situaţia asta. Sincer, regret. Îmi pare rău că domnul Tăriceanu şi domnul Daniel Constantin nu au reuşit să găsească în aceste luni, după ce am câştigat alegerile şi am format coaliţia, o punte care să îi unească. Am lucrat împreună ani de zile, am muncit împreună ani de zile, pentru mine şi cred că pentru mulţi colegi de-ai mei nu e în regulă că Daniel Constantin nu mai este în conducerea ALDE, nu mai este în Guvern", a răspuns liderul PSD.

Citeşte şi Tăriceanu: Trebuie să renunţăm complet la venitul minim garantat, care este o invitaţie la nemuncă

În încheiere, preşedintele Camerei Deputaţilor şi-a exprimat regretul că „echipa nu mai este completă".

„Dar a fost decizia colegilor de la ALDE, nu ştiu ce decizie vor lua astăzi, dar eu, personal, regret pentru că acea echipă nu mai este completă", a conchis Liviu Dragnea.

Întrebat dacă excluderea lui Daniel Constantin din ALDE va afecta majoritatea parlamentară, preşedintele Camerei Deputaţilor a răspuns negativ, precizând însă că regretă că s-a ajuns la această situaţie, scrie news.ro.

„Majoritatea parlamentară nu va fi afectată, dar, personal, eu regret că s-a ajuns în situaţia asta. Sincer, regret. Îmi pare rău că domnul Tăriceanu şi domnul Daniel Constantin nu au reuşit să găsească în aceste luni, după ce am câştigat alegerile şi am format coaliţia, o punte care să îi unească. Am lucrat împreună ani de zile, am muncit împreună ani de zile, pentru mine şi cred că pentru mulţi colegi de-ai mei nu e în regulă că Daniel Constantin nu mai este în conducerea ALDE, nu mai este în Guvern”, a răspuns liderul PSD.

Citeşte şi Tăriceanu: Trebuie să renunţăm complet la venitul minim garantat, care este o invitaţie la nemuncă

În încheiere, preşedintele Camerei Deputaţilor şi-a exprimat regretul că „echipa nu mai este completă”.

„Dar a fost decizia colegilor de la ALDE, nu ştiu ce decizie vor lua astăzi, dar eu, personal, regret pentru că acea echipă nu mai este completă”, a conchis Liviu Dragnea.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Toate transferurile din Liga Naţională de handbal feminin! Cele mai tari mutări făcute de CSM Bucureşti, Gloria Bistriţa, Rapid şi SCM Râmnicu Vâlcea
Capital.ro
Permis auto 2026. Un document nu mai trebuie adus la ghișeu. Ce acte rămân obligatorii pentru dosar
Playtech.ro
Meseria pentru care se fac cele mai multe angajări în România. Sunt disponibile peste 3.000 de posturi
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat