Vechile bancnote de 5 lire sterline au ieşit din circulaţie. Cum se pot preschimba

Cumpărătorii din Marea Britanie sunt avertizaţi că începând de vineri, 5 mai, vechea bancnotă de hârtie de 5 lire sterline „va înceta să mai fie mijloc legal de plată”. Cei care încă mai deţin astfel de bancnote le pot preschimba la banca centrală, relatează ediţia online a The Independent.
Filip Stan
05 mai 2017, 07:25
Vechile bancnote de 5 lire sterline au ieşit din circulaţie. Cum se pot preschimba

Conform ultimelor estimări ale Băncii Angliei, mai mult de 50% din bancnotele vechi au fost deja returnate pentru a fi distruse, ceea ce înseamnă că aproximativ 150 de milioane de lire mai sunt încă în circulaţie.

„Magazinele nu vor mai trebui să accepte vechile bancnote începând de sâmbătă. Băncile de retail (comerciale – n.n.) pot, de asemenea, să refuze schimbarea bancnotelor după data-limită 5 mai. Cu toate acestea, reprezentanţii unor bănci au declarat că vor înlocui bancnotele aduse într-o sucursală, cu condiţia ca deţinătorul să fie client al acelei bănci”, notează The Independent, potrivit Mediafax.

Citeşte şi De ce sunt banii româneşti alunecoşi. Toate bancnotele sunt unse cu această substanţă

Potrivit site-ului britanic, un purtător de cuvânt al grupului financiar-bancar Barclays a declarat că în urma retragerii statutului de mijloc legal de plată, clienţii Barclays pot continua să depună în cont bancnote vechi de 5 lire şi chiar o monedă veche de o liră. Iar un purtător de cuvant al RBS a spus că după ce vechea bancnotă va ieşi din circulaţie clienţii vor putea încă să-şi aducă vechile cupiuri de 5 lire pentru schimb la una dintre filialele băncii.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
La trei ani de la moartea marelui fotbalist, soția acestuia a făcut un anunț neașteptat: ”Vorbește din nou cu el”
Capital.ro
Montarea repartitoarelor de căldură. Măsura care se pregătește pentru românii conectați la încălzirea centrală. Când ar putea deveni obligatorie
Playtech.ro
'Mira-m-aș' sau 'miram-aș'? Cum se scrie corect și care este explicația
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”