Alina Gorghiu dezvăluie de ce Dragnea a solicitat retrimiterea la comisie a proiectului Legii graţierii

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a declarat luni în plenul Senatului că motivul pentru care Liviu Dragnea a solicitat retrimiterea la comisie a proiectului Legii graţierii şi adoptarea lui în forma transmisă de Guvern este că în respectiva formă legea prevede graţierea celor condamnaţi pentru infracţiuni electorale, dar şi a celor condamnaţi cu suspendare, aşa cum este cazul liderului PSD, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului din 2012.
Filip Stan
08 mai 2017, 14:30
Alina Gorghiu dezvăluie de ce Dragnea a solicitat retrimiterea la comisie a proiectului Legii graţierii

”Haideţi să spunem tuturor care este motivul pentru că, în realitate proiectul în forma aceasta este un moft. Nu atinge obiectivul eliberării din penitenciar a unui număr suficient şi necesar (…) însă rezolvă speţa punctuală a domnului Dragnea (…) În proiectul comisiei nu se pune problema graţierii infracţiunilor electorale şi a faptelor care au o condamnare cu suspendare, pe când în iniţiativa Guvernului (…) ştiţi foarte bine că faptele, infracţiunile electorale sunt graţiate precum şi condamnările cu suspendare. Ca atare, pe româneşte, domnul Dragnea doreşte întoarcerea la comisie, nu PSD-ul, ci domnul Dragnea, tocmai pentru că îi este dedicat acest proiect”, a declarat Alina Gorghiu.

Senatoarea PNL a solicitat respingerea Legii graţierii, nu retrimiterea acesteia la comisia juridică.

”Deci dacă acesta este motivul, haideţi să nu mai facem tot jocul ăsta ieftin pentru domnia sa, să încercăm să agreem cu toţii că este un proiect prost, nu criticabil, prost, că n-are nicio legătură cu obiectivul propus, că avem o lege cu măsuri alternative la executarea pedepsei cu condamnare, că avem alte proiecte de legi care pot fi discutate în procedurã de urgenţă şi pe care să le discutãm”, a mai spus Gorghiu.

Plenul Senatului a decis luni, cu majoritate de voturi, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului legii graţierii pentru ca acesta să fie adoptat în forma trimisă Parlamentului de Guvern pe 31 ianuarie. În favoarea retrimiterii legii la comisie au votat senatorii PSD şi ALDE (61 de voturi), iar împotrivă cei de la PNL şi USR (41 de voturi), aceştia din urmă cerând dezbaterea şi respingerea legii graţierii, notează News.ro.

Propunerea de retrimitere la Comisia juridică a fost făcută în plen de grupul ALDE.

Comisia juridică are termen o săptămână.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că va solicita plenului retrimiterea la comisie a proiectului Legii graţierii pentru a fi adoptat în forma propusă de Guvern, menţionând că acesta este punctul de vedere al coaliţiei de guvernare.

”Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coaliţiei PSD-ALDE, este că vom cere în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susţinem şi dorim ca, din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulenţele care au avut loc săptămâna trecută”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Parlament, că senatorii social-democraţi din Comisia juridică au încurcat destul de mult Legea graţierii, iar cea mai bună variantă este ca proiectul să fie adoptat de Senat în forma trimisă de Guvern, în condiţiile în care nu preşedintele comisiei, Şerban Nicolae, decide cum se va încheia acest subiect.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
La trei ani de la moartea marelui fotbalist, soția acestuia a făcut un anunț neașteptat: ”Vorbește din nou cu el”
Capital.ro
Montarea repartitoarelor de căldură. Măsura care se pregătește pentru românii conectați la încălzirea centrală. Când ar putea deveni obligatorie
Playtech.ro
'Mira-m-aș' sau 'miram-aș'? Cum se scrie corect și care este explicația
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”