Acuzaţiile grave ale unui fost şef la contraspionaj: Kovesi şi Coldea au încălcat legislaţia UE şi o hotărâre CEDO

Într-o plângere adresată de colonelul Florin Gulianu președintelui Curții Militare de Apel București, șefa DNA și fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, sunt acuzați de abuzuri grave. Fostul ofițer al serviciului secret arată cum acționau procurorii militari la comandă, fără să țină cont de drepturile omului şi de legislaţia europeană care spune că divulgarea unor acte de corupţie nu sunt secrete de stat, scrie evz.ro
Alina Costache
09 mai 2017, 08:16
Acuzaţiile grave ale unui fost şef la contraspionaj: Kovesi şi Coldea au încălcat legislaţia UE şi o hotărâre CEDO

Acuzații grave se regăsesc într-o plângere adresată de fostul șef al contraspionajului din SRI Prahova președintelui Curții Militare de Apel București, intrată în posesia Evenimentul zilei și a publicației Incisiv de Prahova. În documentul transmis instanței militare pe 24 decembrie 2014, colonelul în rezervă Florin Gulianu face dezvăluiri uluitoare și extrem de grave „despre modul în care DNA înţelege să facă anchete penale în cazurile care nu-i convin şi în care nu are interes”.

În motivarea plângerii, Gulianu susţine că procurorii militari ai DNA acţionau la comanda lui Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI, prin intermediul Laurei Codruța Kovesi, șefa procurorilor anticorupție. Despre Kovesi, în serialul „Noi suntem statul”, jurnalistul Dan Andronic a dezvăluit, în Evenimentul zilei, cum a avansat în funcțiile de procuror general și cea de șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) grație lui Florian Coldea, trecut în rezervă, în ianuarie 2017, după dezvăluirile ex-deputatului Sebastian Ghiță, dat în urmărire internațională și prins, în Serbia, pe 13 aprilie.

Fapte pentru care România a fost condamnată

În urmă cu trei ani, colonelul Florin Gulianu i-a sesizat șefului Curții Militare de Apel că cei doi, Coldea și Kovesi, nu au ţinut cont de drepturile omului şi de legislaţia europeană care spune că divulgarea unor acte de corupţie nu sunt secrete de stat și sunt mai importante decât apărarea imaginii SRI. „Grav este că, pentru astfel de atitudini procesual penale ale magistraților, România a fost, de mai multe ori, condamnata de către CEDO”, subliniază Gulianu. Fostul șef al Sectorului Contraspionaj din SRI Prahova arată că șefa DNA și fostul prim-adjunct al directorului SRI au comis aceleaşi abuzuri invocate de CEDO în cauza Bucur şi Toma împotriva României, în urma căreia statul român a fost condamnat. Bucur este fostul căpitan SRI care, în 1996, a ieşit într-o conferinţă de presă şi a spus că sunt ascultate telefoanele unor jurnalişti, oameni politici şi membri ai societăţii civile şi a fost condamnat de Tribunalul Militar, în 1998, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru furt, culegere şi transmitere de informaţii, respectiv divulgare sau folosire de informaţii cu caracter secret.

CEDO a spus, clar, în decizia din 2013, că deconspirarea unor abuzuri, chiar şi în SRI, nu sunt fapte penale. Bucur a fost reabilitat printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe 11 februarie 2016. A murit pe 11 decembrie 2016, fără ca SRI să-l repună în drepturi.

CEDO:„Sistemul distruge democrația, sub pretextul apărării ei”

În Hotărârea din 8 ianuarie 2013, în cauza Bucur şi Toma împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) formulează multe critici la adresa SRI şi a Guvernului României. „Pe de altă parte, însăşi Curtea a fost preocupată să se convingă în repetate rânduri de existenţa unor garanţii corespunzătoare şi suficiente împotriva abuzurilor în materie, întrucât un sistem de supraveghere secretă destinat apărării siguranţei naţionale implică riscul de a submina, ba chiar de a distruge, democraţia sub pretextul apărării ei”, se arată în motivarea CEDO. Judecătorii Curții Europene au concluzionat că „interesul general pentru divulgarea unor informaţii privind acţiuni nelegale în cadrul SRI este atât de important într-o societate democratică, încât depăşeşte interesul de a menţine încrederea publicului în această instituţie”.

Mai multe detalii pe evz.ro

DailyBusiness
Andra, dezvăluiri despre relația specială pe care o are cu fiica ei. Ritualul peste care Eva nu sare
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, șochează lumea artistică: taxă la concertele din piețe și la zilele comunelor
Capital.ro
Omul de care se teme Vladimir Putin. Este singurul din lume. Doar el poate opri războiul
Playtech.ro
Amendă de 4.000 de lei pentru depășirea vitezei legale în 2025. Diferența dintre drum național și drum european
Adevarul
Mihai Călin atacă dur naţionalismul: „Creştinismul nostru naţional e, de fapt, fascism”. Ce spune actorul despre Sergiu Nicolaescu
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Trecerea la ora de iarnă în 2025. Schimbarea vine mai devreme
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
O tânără de 22 de ani a murit la scurt timp după efectuarea unui CT de rutină. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Numele lui Ilie Năstase, implicat în dosarele Epstein. Tenismenul face primele declaraţii despre cazul care a îngrozit Hollywood-ul: 'Au luat toate
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Cresc amenzile în Codul Rutier 2025. Modificări privind depășirea limitei de viteză
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!