Proiectul prin care deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane beneficiază de şase zile reduse la 30 de detenţie, adoptat de deputaţi

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, Legea privind executarea pedepselor, care prevede o reducere de pedeapsă de 6 zile la 30 de zile de detenţie în condiţii inumane, dar şi că deţinuţii pot „cumpăra” zile libere contra remuneraţiei.
Iulian Tudor
09 mai 2017, 08:44
Proiectul prin care deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane beneficiază de şase zile reduse la 30 de detenţie, adoptat de deputaţi

Actul normativ a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor cu 175 de voturi „pentru”, 85 de voturi „împotrivă” şi 20 de abţineri.

Cea mai importantă prevedere a actului normativ se referă la reducerea de pedeapsă de 6 zile pentru 30 de zile de detenţie în condiţii inumane, legea definind totodată şi „condiţiile inumane”.

Astfel, legea prevede: „La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, şase zile din pedeapsa aplicată”.

Potrivit proiectului de lege, se consideră condiţii necorespunzătoare condiţiile sanitare improprii în general, cum ar fi prezenţa gândacilor, şoarecilor, puricilor; lipsa dotărilor şi a produselor igienico-sanitare minime; calitatea proastă a hranei; lipsa apei calde curente; lipsa accesului la activităţi în aer liber, lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei: lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază precum şi a cerinţelor de igienă.

Comisia juridică din Camera Deputaţilor: Reducerea de pedeapsă va fi de 6 zile la 30 de zile de detenţie în condiţii inumane

De asemenea, Legea privind executarea pedepselor prevede că deţinuţii pot „cumpăra” zile libere dacă renunţă la remuneraţie, în cazul în care aceştia au desfăşurat o muncă remunerată. Astfel, actul normativ stipulează că, dacă persoana condamnată renunţă la 40% în favoarea penitenciarului, munca se consideră a fi neremunerată şi zilele executate pentru pentru zilele de muncă prestate se calculează potrivit art. 96 alin. 1 lit. b), care stipulează că în cazul în care se pestează o muncă neremunerată, se consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă (faţă de 4 la 3, cât se prevede acum), ceea ce echivalează cu un plus de 5 zile pe lună.

Un alt articol prevede că în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă (faţă de 5 la 4, cât se prevede acum), şi care echivalează cu un plus de 2,5 zile pe lună.

O altă prevedere stipulează că în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 2 zile executate pentru o noapte de muncă (faţă de 3 la 2 cât se prevede acum), şi care echivalează cu un plus de 15 zile pe lună.

Legea privind executarea pedepselor mai prevede ca deţinuţii să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice instalate în penitenciare fără a mai fi supravegheaţi vizual, ca până acum.

În textul actual al legii, art. 65 privind Dreptul la convorbiri telefonice are următorul conţinut: „Persoanele condamnate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidenţial şi se efectuează sub supraveghere vizuală”. Actul normativ nu mai conţine sintagma „sub supraveghere vizuală”.

Legea nu se aplică, însă, în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale CEDO pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare.

Totodată, legea interzice transferarea sau mutarea, pentru motive personale, la cererea persoanei condamnate care execută o pedeapsă privativă de libertate, din condiţii corespunzătoare în condiţii necorespunzătoare de detenţie, în scopul de a beneficia de măsura compensatorie.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT