Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor din opoziţie să „iasă din ipocrizie şi să fie constructivi”

Premierul Sorin Grindeanu şi-a îndemnat colegii parlamentari din PSD să fie ”foarte atenţi” când vor dezbate proiectul legii salarizării unitare despre care liderul PNL, Raluca Turcan, anunţa că liberalii îl vor elabora în variantă proprie, pentru că istoria recentă a arătat că tăierile de salarii şi pensii au venit din ”zona aceea”. Grindeanu le-a cerut parlamentarilor din opoziţie să ”iasă din ipocrizie şi să fie constructivi”.
Filip Stan
10 mai 2017, 20:07
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor din opoziţie să

”Doamna Turcan anunţa în urmă cu vreo două zile că o să vină şi dânşii cu o lege a salarizării unitare în oglindă. Consider că e un lucru extraordinar de bun acesta. Eu nu sunt parlamentar, dar îi rog pe colegii mei şi nu vreau să fiu înţeles greşit, dar aş vrea să fie foarte atenţi când vor discuta despre această lege că, de obicei când a venit din partea aceea, s-au tăiat salarii şi pensii. Nu vorbim de o istorie foarte îndepărtată din acest punct de vedere, ba chiar apropiată”, a declarat Sorin Grindeanu.

Premierul a subliniat că toate criticile constructive le analizează, dar nu înţelege modul de a critica de dragul de a face acest lucru şi i-a îndemnat pe parlamentarii din opoziţie ”în frunte cu doamna Turcan, să iasă din ipocrizie”.

”Eu înţeleg că la cei din opoziţie şi nu doar, există aşa un cor care îşi arată non stop îngrijorarea – nu-i un lucru rău. De fiecare dată când există o critică de tip constructiv, eu o percep în modul acesta, o analizez şi eu şi colegii mei şi îi îndemn pe toţi să facă acest lucru, dar când critici de dragul de a critica şi că înţelegi că nu e bine să mărim slariile medicilor, profesorilor… nu mai înţeleg. Atunci ar trebui aceşti domni, în frunte cu doamna Turcan, să vină în faţa românilor şi să spună că nu sunt de acord cu măririle salariilor medicilor şi profesorilor pentru că altfel este o ipocrizie din care îi îndemn să iasă. Să fie constructivi, să vină cu amendamente constructive în Parlament când se va discuta această lege, nu doar să critice de dragul de a critica”, a subliniat Grindeanu, potrivit News.ro.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a cerut, luni, Partidului Social Democrat să rescrie legea salarizării unitare despre care a afirmat că este ”o mare păcăleală, este un proiect cu grave carenţe şi nesustenabil” şi a anunţat că formaţiunea politică pe care o conduce va elabora această lege în variantă proprie.

”După o analiză temeinică articol cu articol a proiectului legii salarizării unitare, răspunsul PNL este că varianta PSD este o mare păcăleală, este un proiect cu grave carenţe, nesustenabil şi care nu va conduce nici la echitate în sistemul public şi nici la o echivalare între anumite funcţii. (…) PSD să rescrie legea salarizării unitare. Orice încropire prin amendamente ar face ca unele probleme acoperite prin amendamente să pocnească şi să creeze prejudicii în altă parte”, a declarat Turcan, luni, la finalul şedinţei Biroului Politic Permanent.

Ea a precizat că PNL va rescrie legea salarizării unitare explicând că liberalii vor pune pe masă un proiect care ”să aibă la bază câteva principii absolut necesare pentru ca orice proiect care aduce în discuţie salarizarea unitară în sistemul bugetar să rezolve problemele din sistemul public de salarizare”.
viewscnt

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Gigi Becali a analizat sigla lui Dinamo: “Au unit vârcolacul cu capul de lup! Să pună un animal domestic! Nu oaie, că aia pun eu”
Capital.ro
Schimbare importantă pentru clienții ING. Noua funcție care simplifică transferurile. Ce pot face acum utilizatorii
Playtech.ro
O companie aeriană își închide operațiunile din România și anulează toate zborurile. Ce curse vor fi anulate
Adevarul
„Litoralul pentru toți” 2026 a început, românii se decid mai greu. „Sunt niște prețuri incredibile, nu le găsești nicăieri în jur”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”
MediaFlux
Caz de hantavirus confirmat și în Franța! Virusul, prezent și la granițele României
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi