Republica Moldova: Mii de protestatari în faţa Parlamentului. Oamenii nu vor schimbarea sistemului electoral

Peste 5.000 de persoane au protestat duminică în fața parlamentului de la Chișinău împotriva schimbării sistemului electoral din Republica Moldova, la apelul societății civile și al mai multor partide neparlamentare, a relatat Radio Chișinău.
Iulian Tudor
15 mai 2017, 06:28
Republica Moldova: Mii de protestatari în faţa Parlamentului. Oamenii nu vor schimbarea sistemului electoral

Mitingul a durat două ore, iar manifestanții au promis să revină cu un nou protest peste două săptămâni, la 28 mai, dacă până atunci parlamentul nu va retrage proiectele de modificare a sistemului de vot de pe agenda sa.

Cu pancarte și drapele în mâini, oamenii au scandat „Nu uninominalului!”, „Nu schimbăm sistemul, va schimbăm pe voi!” „Rușine!” și „Noi nu cedăm!” și au cerut retragerea definitivă a inițiativelor de modificare a sistemului electoral și păstrarea modalității actuale de vot.
Unul dintre organizatorii protestului, directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbaroșie, a declarat că acest miting este doar începutul.

Noi trebuie să înțelegem că parlamentul nu va ceda și nu va anula aceste proiecte de lege, atât timp cât noi vom sta și vom aștepta. Unica noastră cerință este ca parlamentul să anuleze aceste legi”, a afirmat el, adăugând că se ajunge în situația când democrația nu mai funcționează. „Îndemn Parlamentul să-și retragă aceste legi, în caz contrar promit că o sa ieșim iarași la proteste’, a declarat Arcadie Barbaroșie, reprezentant al societății civile.

La acțiunea de protest au participat și reprezentanți ai partidelor politice neparlamentare, precum Partidul ‘Acțiune și Solidaritate’ (PAS), Platforma ‘Demnitate și Adevar’ (DA) și Partidul Nostru (prorus), dar și reprezentanți ai liberal-democraților, în opoziție.
Liderii politici nu au rostit discursuri în fața protestatarilor. Anterior, lidera PAS, Maia Sandu, a declarat că această acțiune va fi un protest al cetățenilor de rând, iar liderii politici nu vor ieși la tribună.

Săptămâna trecută, reprezentanții societății civile au organizate proteste zilnice împotriva proiectului de modificare a sistemului electoral votat de democrați și socialiști, în primă lectură, cu zece zile în urmă.

Reprezentanții Partidului Democrat, aflat la putere în Republica Moldova, au propus anterior modificarea Codul Electoral și trecerea la sistemul de vot uninominal. Președintele Igor Dodon a afirmat că este necesar să se treacă la sistemul electoral mixt care presupune alegerea pe liste de partid a jumătate din numărul deputaților, iar cealaltă jumătate să fie aleasă pe circumscripții electorale uninominale. Parlamentul a aprobat într-o primă lectură comasarea celor două proiecte de lege elaborate de democrați și socialiști cu privire la amendarea Codului Electoral al Republicii Moldova, care i-ar avantaja pe democrați și socialiști la alegerile parlamentare de anul viitor.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Cum l-a păcălit George Copos pe Traian Băsescu. „Genial”
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Ora de vară 2026. De ce este mai greu de suportat de organism decât în toamnă și cum îți revii rapid
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
Previziunea fostului finanțator din Liga 1! Cu ce rezultat se va încheia Turcia - România: ”Jucăm cu iataganul deasupra capului”
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj