Liviu Dragnea: Sunt unii colegi care, din dorinţa de a fi haiduci la televizor, se avântă uneori fără să se gândească

Președintele social-democraților, Liviu Dragnea, a declarat luni că unii colegi din partid, din dorința de a fi "puțin haiduci la televizor, se avântă uneori fără să se gândească" la pașii următori pentru obiectivul final și a adăugat că este necesară revenirea la disciplina comunicării în PSD.
Filip Stan
15 mai 2017, 20:03
Liviu Dragnea: Sunt unii colegi care, din dorinţa de a fi haiduci la televizor, se avântă uneori fără să se gândească

„Niciodată nu-mi bârfesc colegii la tv, dar nu o spun cu răutate — sunt unii colegi care, poate din superficialitate sau — vorbesc de cei de bună credință — din dorința de a fi puțin haiduci la televizor, se avântă foarte mult uneori fără să se gândească care este pasul 2, care este pasul 3 și care este de fapt obiectivul final 2. Sunt colegi care au uitat că noi în 2016 am reușit să câștigăm amândouă campaniile electorale cu un scor foarte mare, pentru că am avut foarte multă coerență atât în acțiune, cât și în comunicare — inclusiv disciplină în comunicare. Asta a însemnat că din partea PSD toată populația înțelegea ceva. Adică, când vorbeam despre un subiect, toți vorbeam același lucru, pentru că îl discutasem înainte, îl stabilisem înainte, pusesem pe masă toate argumentele, fusese analizat și stabilisem care este calea corectă de urmat. Și aici nu vorbim de manipulare, ci de lucruri corecte la care ne-am referit”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

El a dat drept exemplu programul de guvernare, despre care spune că „acum e pus în practică și începe să producă efecte pozitive serioase, dincolo de toată gălăgia aceasta de manipulare”.

„Sunt unii colegi, de exemplu, care cred că dacă partidul este supus unui atac, poate e bine să se tulbure puțin apele, că poate dacă se tulbură apele ei mai fac un păsuț mic spre ierarhie. Și zic și ei să se bage puțin în seamă. Dar vorbesc de un număr mic de colegi. Marea masă a partidului este foarte determinată, și nu numai membrii de partid. (…) Și oamenii cer lucrul ăsta, să se revină la coerența comunicării și la disciplina comunicării din timpul campaniei electorale, pentru că asta arată că este un partid care știe ce are de făcut și care nu se abate de la obiectivele lui”, a mai spus președintele PSD.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
„O blasfemie!”. Marcel Pușcaș, cea mai dură opinie după ce Vlad Chiricheș s-a retras din fotbal: „Nu putea decât să le curețe ghetele înaintașilor săi!”
Capital.ro
Semnal de la meteorologi pentru sâmbătă. Ploile, ceața, lapovița și ninsoarea își fac de cap. Zonele cele mai afectate de vreme rea
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi apa din calorifere în octombrie. Centrala nu trebuie să funcționeze ca în mijlocul iernii
Adevarul
Revoltă în PNL. Mai mulți lideri nu vor să voteze pentru Luca Niculescu SURSE
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
MediaFlux
Procentul cu care cresc pensiile. Anunțul ministrului propus de Muncă, Florin Manole
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT