Comisia de anchetă privind alegerile din 2009 şi-a început activitatea. Şedinţele vor fi secrete UPDATE

Prima şedinţă a Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a început, miercuri, la Parlament, cu dispute între putere şi opoziţie pe tema prezenţei supleanţilor la lucrări. PSD şi ALDE au fost vehement împotriva ideii, în timp ce PNL, USR şi PMP au cerut ca şedinţele să fie deschise şi pentru înlocuitori, având în vedere complexitatea cazului discutat. Conducerea Comisiei a decis şi ca toate şedinţele să fie secrete, fără accesul presei.
Filip Stan
17 mai 2017, 05:33
Comisia de anchetă privind alegerile din 2009 şi-a început activitatea. Şedinţele vor fi secrete UPDATE

UPDATE. Preşedintele comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, senatorul PSD Mihai Fifor, a anunţat, miercuri, că printre persoanele care vor fi chemate la audieri, săptămâna viitoare, se numără Dan Andronic, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, fosta preşedintă a AEP Ana Maria Pătru şi directorul STS, Marcel Opriş, urmând ca pe viitor să fie invitaţi să dea explicaţii inclusiv Traian Băsescu, Gabriel Oprea şi persoanele care au participat la cina organizată de acesta în seara scrutinului din 2009.

Citeşte şi:
Mihai Fifor: Andronic, Geoană, Hrebenciuc, Blaga şi Opriş, chemaţi la audieri la comisia de anchetă privind alegerile din 2009

„Pentru săptămâna viitoare ne-am propus să lucrăm luni, marţi şi miercuri în şedinţa comisiei. Începem deja să invităm pentru audieri o serie de persoane la propunerea colegilor, persoanele implicate în ceea ce s-a întâmplat în 2009. Astfel, luni, comisia lucrează de la 10.00 la 13.00 şi pirmul invitat va fi domnul Dan Andronic, pentru că au considerat colegii că de aici a pornit întreaga poveste şi, prin urmare, ni se pare firesc să fie prezent la comisie pentru a relua această poveste pe care a prezentat-o şi public”, a afirmat Mihai Fifor.

El a mai spus că vor mai fi chemaţi la audieri fosta şefă a AEP Ana Maria Pătru, Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc.

Şedinţa a început la ora 12.00, o parte a membrilor titulari nefiind prezenţi, din diverse motive. Ei au fost înlocuiţi de supleanţi. UDMR nu a participat cu niciun membru la prima şedinţă. În schimb, USR a venit atât cu membrii titulari ai comisiei, cât şi cu supleanţii, care au fost rugaţi de preşedintele Comisiei, Mihai Fifor (PSD), să părăsească sala.

Decizia a provocat un val de reacţii din partea opoziţiei, care a cerut ca şi supleanţii să fie de faţă, cel puţin la prima şedinţă, când se discută probleme organizatorice, astfel încât şi ei să fie la curent cu discuţiile.

Deputatul Robert Turcescu (PMP) a afirmat că şi natura „episodică” a acestei Comisii impune prezenţa tuturor membrilor, inclusiv a supleanţilor, dar fără drept de vot, astfel încât ei să poată urmări evenimentele, fără să piardă informaţii.

„Fiind vorba de o comisie de anchetă, având în vedere că faptele se vor derula episodic, cred că este potrivit ca membrii supleanţi să fie prezenţi pentru a şti de la o şedinţă la alta, în condiţiile în care titularul lipseşte, despre ce s-a discutat în şedinţele precedente”, a spus Turcescu, conform News.ro.

Adrian Ţuţuianu (PSD) şi Eugen Nicolicea (PSD) au invocat însă articole din Hotărârea de înfiinţare a Comisiei, care prevăd că supleanţii participă cu drept de vot doar în cazul în care membrii titulari lipsesc, opoziţia afirmând că aceste articole nu interzic însă prezenţa ca observatori.

„Cred că ar fi bine să veniţi cu înlocuitorii dumneavoastră şi la şedinţele de plen, având în vedere că fiecare listă de deputat are şi supleanţi. Dacă supleanţii trebuie să fie aici, să o extindem la plen, după ce va aproba plenul ca lângă domnul Goţiu să mai doarmă încă doi, trei, atunci o să aprobăm şi noi aici prezenţa”, a afirmat, sarcastic, Nicolicea.

Aceste dispute au durat aproximativ 40 de minute, moment în care presa a fost rugată să părăsească sala, pentru ca discuţiile să poată continua.

Conducerea Comisiei a decis şi că lucrările vor fi secrete, fără accesul presei. La finalul şedinţelor, vor putea fi făcute declaraţii de către preşedinte, însă nu în mod obligatoriu.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, joi, cu 241 voturi ”pentru” şi 86 ”împotrivă”, înfiinţarea comisiei de anchetă speciale privind modul în care au fost organizate şi s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009, precum şi componenţa comisiei.

Citeşte şi:  Parlamentul a aprobat constituirea comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009. Cine sunt membrii comisiei

Totodată a fost aprobată şi componenţa nominală a comisiei: Mihai Fifor (preşedintele comisiei), Adrian Ţuţuianu, Dorel Căprar, Mihai Weber, Adrian Pleşoianu, Oana Florea, Eugen Nicolicea din partea PSD, Steluţa Cătăniciu (ALDE) Cezar Preda, Vasile Varga şi Daniel Fenechiu din partea PNL, Mihai Goţiu şi Eduard Dircă din partea USR, Robert Turcescu (PMP) şi Antal Istvan (UDMR).

Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au adoptat, miercuri, raportul pentru proiectul de hotărâre de înfiinţare a comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, în noua formă conţinând un amendament menit să evite suprapunerea obiectivelor comisiei cu ancheta începută de Parchetul General.

Raportul comisiei a fost adoptat cu 16 voturi ”pentru”, nouă ”împotrivă” şi o abţinere. Principala modificare faţă de forma iniţială a raportului este un amendament propus de către preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea (PSD), care prevede că membrii comisiei nu vor ancheta elementele care au generat suspiciuni de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, suspiciuni care au declanşat ancheta penală in rem a Parchetului General.

DailyBusiness
Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
Spynews
Vremea se schimbă radical în aproape jumătate de țară. Furtuni violente lovesc România | HARTA
Bzi.ro
Imagini rare cu fiul lui Mircea Badea și Carmen Brumă. Vlad, în vârstă de 11 ani, surprins în vacanța din Tenerife
Fanatik.ro
Mircea Lucescu i-a anunțat pe jucători la prânz ce prim 11 va intra pe teren în Cipru – România. Mulți au rămas fără cuvinte!
Capital.ro
Vasile Blaga a dezvăluit totul. Adevărul despre relația lui Traian Băsescu și Elena Udrea: Și-a dorit multe
Playtech.ro
Cum a apărut Kate Middleton în public, după controversa cu părul blond? Un alt detaliu uluitor a atras atenţia
Adevarul
Merită să cumperi vechime în muncă? Pensia socială este cu 268 de lei mai mare decât asigurarea retroactivă
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Criză politică în Franța, după ce Guvernul Francez a căzut
Cancan.ro
Delia, schimbare radicală: artista vrea să devină mamă! 'Când i-am văzut pe…
iamsport.ro
ȘOCANT! Cum au fost sifonate sume uriașe de bani de la CFR Cluj: 'O mare țeapă!' / 'Vreo 15.000.000 de euro mutaseră'
MediaFlux
Vești bune! O nouă finanțare pentru români!
stirilekanald.ro
VIDEO Criză politică în Franța, după ce Guvernul a rămas fără susținere în Parlament. Emmanuel Macron va numi un nou prim-ministru "în următoarele zile”
substantial.ro
Majoritatea oamenilor nu știu că usturoiul crud pe stomacul gol are o asemenea putere…