Situaţia din Venezuela ar putea degenera după modelul celei din Siria

SUA au pus în gardă Naţiunile Unite asupra riscurilor crizei politice din Venezuela de a se transforma într-un conflict de anvergură asemănător celui din Siria sau din Sudanul de Sud.
Sânziana Stancu
18 mai 2017, 07:53
Situaţia din Venezuela ar putea degenera după modelul celei din Siria

Situaţia din Venezuela „nu se va ameliora, din contră, se va agrava, iar noi spunem că este nevoie de intervenţia comunităţii internaţionale pentru a face ca drepturile omului să fie respectate” şi în această ţară. Astfel s-ar puteaca situaţia să se îndrepte într-o altă direcţie” nedorită, „aşa cum s-a văzut şi în alte ţări, cum ar fi, de pildă, Siria, a declarat Nikki Haley, ambasadorul Statelor Unite la ONU, cu ocazia unei conferinţe de presă în cadrul Consiliului de Securitate.

Cel puţin 43 de persoane au murit în săptămânile recente, în urma ciocnirilor forţelor de securitate guvernamentale şi a opozanţilor preşedintelui Nicolas Maduro, criticat pentru modul în care gestionează criza economică şi politică din Venezuela, potrivit 7sur7.be.

Haley a mai spus că mobilizarea SUA este destinată pentru evitarea unui posibil conflict de mare anvergură care ar înrăutăţi situaţia care ar putea să scape total de sub control şi să degenereze într-un adevărat război civil, cum este la ora actuală în Siria.

Citeşte şi Stare de urgenţă prelungită în Venezuela. Cel puţin 42 de oameni au murit. Protestele continuă

Washingtonul a cerut consultări cu „uşile închise” în ciuda obiecţiunilor altor membri ai Consiliului de Securitate care au estiimat că actuala criză de la Caracas nu ar reprezenta o ameninţare pentru securitatea internaţională.

În replică la pledoaria pentru încetarea conflictului din Venezuela a ambasadoarei americane la ONU, Caracasul a criticat acţiunea acesteia, acuzând Washingtonul că se „amestecă în afacerile interne” ale Venezuelei. 

Ambasadoarea americană la ONU a avertizat că Venezuela va ajunge rapid „în pragul unei crize umanitare”, forţând astfel comunitatea internaţioană să reacţioneze pentru a-l determina pe preşedintele Maduro să pună capăt violenţelor şi opresiunii şi să reinstaureze democraţia.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Compania de stat, cu un singur angajat la birou, cere bani de la Guvernul Bolojan. Cum au tocat „aprozarele” lui Petre Daea milioane de lei
Capital.ro
Costuri obligatorii pentru proprietari la bloc. Legea te face dator chiar dacă nu locuiești acolo. Toată lumea plătește
Playtech.ro
Pot fi folosite mesajele de pe WhatsApp, Instagram sau Facebook în instanţă ca probă? Explicaţia clară a avocaţilor
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj