Daniel Horodniceanu: Dosarul privind arhiva SIPA a ajuns la DIICOT. Joi va fi publicată lista celor care au intrat în arhivă

Șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a afirmat miercuri, la Senat, că dosarul referitor la arhiva SIPA este în stadiu incipient și că urmează ca procurorul de caz să facă planul de anchetă. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a anunţat că joi va dezvălui numele celor care au intrat în arhivele SIPA.
Filip Stan
24 mai 2017, 09:28
Daniel Horodniceanu: Dosarul privind arhiva SIPA a ajuns la DIICOT. Joi va fi publicată lista celor care au intrat în arhivă

Întrebat în ce stadiu se află dosarul privind SIPA și dacă s-au ridicat documente, Horodniceanu a spus: „E în stadiu incipient, abia a fost înregistrat săptămâna aceasta. E un dosar penal, sunt pașii normali într-un dosar penal, se va face planul de anchetă de către procurorul de caz și se va lua decizia, el fiind suveran pe dosarul pe care îl instrumentează. (…) Până acum nu s-a ridicat niciun document, dosarul e înregistrat de două zile la DIICOT”.

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a anunțat că va publica joi lista celor care au vizitat arhiva SIPA.

„Primul pas pe care îl voi face săptămâna aceasta, joi, voi publica lista celor care au vizitat arhiva, celor care au intrat în arhivă, singuri, în echipă, am și momentul – ora la care au intrat, ora la care au ieșit, ca să știe lumea, dacă vreți, cine cunoaște acele adevăruri din arhivă. Eu știu cine a intrat. Eu nu am intrat nici pe holul arhivei. Știu cine a intrat. Primul pas, repet, nume, prenume și număr de vizite, și data, și ora, și minutul. Și de aici deja o primă concluzie se poate trage. Veți ști că X cunoaște ce e în arhivă, veți ști că unul a intrat de mai multe ori, veți ști că unii au intrat în echipă, alții au intrat singuri, veți cunoaște așadar depozitarii informațiilor din arhivă. Noi, ca minister, vom proceda, repet, după regulament și după lege”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Referitor la sesizarea lui Cristi Danileț în cazul Dan Andronic, procurorul șef al DIICOT a explicat că acesta a sesizat Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă a fost declinată competența de către Parchetul General la DIICOT, iar în acest moment „este format dosar penal și procurorul de caz va face cercetări”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
Singurul lucru pe care și-l reproșează Meme Stoica după începutul de sezon al FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Sistemul energetic național, sub o presiune uriașă. Marius Budăi avertizează că România riscă o criză energetică gravă: Cei care au adus-o în această situație se opun soluțiilor
Playtech.ro
La ce oră este cel mai ieftin să pornești mașina de spălat. Cât poți economisi într-un an
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Se dau banii mai devreme în august! Alocațiile și indemnizațiile se plătesc în aceste zile
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România