Premieră pentru Statul Islamic: Gruparea jihadistă a revendicat un atentat kamikaze din Somalia

Gruparea Statul Islamic (SI) a revendicat în premieră un atentat sinucigaș în Somalia, relatează miercuri agențiile DPA și AFP. Este vorba de un atac soldat cu cinci morți produs marți în orașul Bosaso de pe coasta nordică a statului african.
Iulian Tudor
24 mai 2017, 13:33
Premieră pentru Statul Islamic: Gruparea jihadistă a revendicat un atentat kamikaze din Somalia

Atentatul a fost comis în regiunea semiautonomă Puntland, unde au avut loc de-a lungul timpului numeroase atacuri executate de islamiști shebab, asociați cu Al-Qaida. În aceeași regiune operează însă și un grup de combatanți care au părăsit rândurile milițiilor shebab pentru a se alătura Statului Islamic.

Potrivit agenției SITE, care monitorizează site-urile de internet islamiste, SI a revendicat marți seara, prin intermediul agenției sale de propagandă Amaq, „operațiunea de martiraj” din Bosaso, precizând că pentru aceasta a fost folosită „o veste încărcată cu explozibili”.

Autorul atentatului a detonat încărcătura la un punct de control din orașul-port din golful Aden. „Forțele de securitate l-au oprit pe suspect în timp ce acesta se apropia, moment în care acesta s-a aruncat în aer, omorând cinci persoane. Un membru al forțelor de securitate și patru civili au fost uciși în explozie”, a explicat pentru AFP un responsabil al poliției locale. Mai mulți martori au menționat că explozia a avut loc în apropierea unui hotel folosit de responsabili locali ca loc de întrunire.

Citeşte şi Atacuri teroriste multiple, comise de membri Stat Islamic la o bază militară din Irak

Despre gruparea desprinsă din milițiile shebab se știe că este condusă de somalezul Abdulqadir Mumin, care s-a alăturat SI în octombrie 2015 și din august 2016 se află pe lista teroriștilor internaționali a Departamentului de stat al SUA. Născut la Puntland la o dată necunoscută, Mumin a trăit în Suedia o vreme, după care s-a instalat în Anglia și a dobândit cetățenia Marii Britanii, câștigând, în anii 2000, reputația de predicator înflăcărat și răzbunător.

Statul Islamic a mai revendicat la începutul lui februarie un atac armat, dar nu unul sinucigaș, asupra unui hotel din Bosaso, soldat cu moartea a patru gărzi și a doi atacatori.

Pe de altă parte, un specialist în problemele Cornului Africii, Rashid Abdi, a declarat pentru France Presse că trebuie privite cu „prudență revendicările SI, pentru că au tendința să revendice tot”.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Diletta Leotta, imagine spectaculoasă după ce a devenit mamă a doua oară. Complimentele au curs în valuri
Capital.ro
Vești importante pentru cei care călătoresc cu avionul. Se schimbă regulile privind compensațiile
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru aerul condiționat în vara lui 2026 dacă îl folosești 8 ore pe zi. Estimarea costurilor pentru o lună de caniculă
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
”Dinozarul” de la U Cluj, ofertat de altă echipă din SuperLiga
MediaFlux
Familia lui Eugen Tomac. Cine este și cu ce se ocupă Diana Postică, soția premierului desemnat FOTO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți