Anunţ IMPORTANT pentru toţi şoferi! Schimbări în modul de acordare a ITP-ului

Guvernul a aprobat modificarea și completarea cadrului general de organizare și funcționare a sistemului de inspecție tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, astfel încât noile prevederi să țină cont de cele mai noi reglementări europene în domeniu.
Iulian Tudor
25 mai 2017, 15:08
Anunţ IMPORTANT pentru toţi şoferi! Schimbări în modul de acordare a ITP-ului

O noutate adusă este clasificarea defecțiunilor constatate cu prilejul inspecției tehnice periodice a vehiculului, în funcție de nivelul de risc asupra siguranței rutiere și de impactul asupra mediului:
– deficiențe minore – care nu au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului, precum și alte neconformități minore;
– deficiențe majore – susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic, precum și alte neconformități mai importante;
– deficiențe periculoase – care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului.

Noile reguli RCA: preţuri mai mici, despăgubiri reduse

Un vehicul care prezintă deficiențe încadrabile la mai mult de o categorie de deficiențe va fi clasificat în categoria corespunzătoare deficienței mai grave. Dacă la același element inspectat se constată mai multe deficiențe, vehiculul poate fi încadrat în categoria imediat superioară de gravitate dacă se poate demonstra că efectul combinat al acestor deficiențe ar genera un risc mai mare la adresa siguranței rutiere. După finalizarea inspecției tehnice periodice, persoana care prezintă vehiculul la inspecție este informată cu privire la orice deficiențe constatate și care necesită remediere. De asemenea, primește certificat ITP conținând elementele standardizate aferente codurilor armonizate ale Uniunii Europene, iar vehiculului i se aplică un ecuson de inspecție tehnică periodică. În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe majore sau periculoase, se consideră că inspecția nu a fost trecută și va fi necesară o nouă inspecție a vehiculului în cel mult 30 de zile de la inspecția inițială.

De menționat că la reînmatricularea unui vehicul deja înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, certificatul de inspecție tehnică periodică trebuie să fie încă valabil din punctul de vedere al frecvenței inspecțiilor tehnice periodice, în conformitate cu legislația în vigoare în România.

Cerințele specifice pentru funcționarea sistemului ITP, precum și metodologia de efectuare a inspecției tehnice periodice se stabilesc prin ordin al ministrului Transporturilor.

Pe lângă aceste schimbări, actul normativ introduce, în acord cu reglementările europene, obligațiile de raportare ca stat membru al Uniunii Europene, iar Regia Autonomă „Registrul Auto Român” este desemnată ca autoritate competentă responsabilă de administrarea sistemului național de inspecții tehnice periodice și ca organism de supraveghere a stațiilor de inspecție tehnică. Totodată, lista faptelor considerate contravenții a fost extinsă, cuantumul amenzilor aplicate fiind între 1.000 și 5.000 de lei. Astfel, pe lângă faptele penalizate conform reglementărilor actuale, se vor considera contravenții efectuarea ITP în stații care nu dețin autorizare pentru categoria în care se încadrează vehiculul inspectat, nerespectarea metodologiei, a procedurilor ori a fluxului tehnologic comunicat de R.A.R. cu ocazia autorizării, atestarea ca bun de circulație a unui vehicul care nu a fost prezentat în stația de inspecție tehnică, precum și efectuarea ITP la vehiculele care prezintă modificări ale caracteristicilor din cartea de identitate a vehiculului fără ca modificările să fi fost înscrise în documentele respective.

Proiectul de lege adoptat astăzi de Guvern modifică și completează Ordonanța Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Ionuț Radu, cerut afară din poarta naționalei! „Popescu merita să fie titular!”
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Ce venit trebuie să ai pentru a primi bani de la stat și când se depune cererea
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
Prunea a răbufnit: ”M-ați înnebunit cu Ianis Stoica! Hagi face foarte bine că ia jucătorii pe care îi știe, Marius Corbu în locul cui să joace?”
MediaFlux
Răsturnare de situație în România. Alegerile anticipate pot fi organizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte