Compania Naţională a Uraniului va beneficia de un ajutor de stat de restructurare

Compania Națională a Uraniului (CNU)va beneficia de un ajutor de stat de restructurare, în condițiile autorizării de către Comisia Europeană și în baza Planului de restructurare elaborat de companie și avizat de Ministerul Energiei, acționar unic al CNU.
Iulian Tudor
25 mai 2017, 16:26
Compania Naţională a Uraniului va beneficia de un ajutor de stat de restructurare

Conform sursei citate, decizia a fost stabilită, joi, printr-un memorandum adoptat de Guvern și are scopul să redreseze activitatea economică a companiei.

„Planul de restructurare al CNU urmărește eficientizarea activității companiei într-o perioadă de 5 ani. Documentul cuprinde o serie de măsuri strategice, investiționale, operaționale și financiare, complementare programelor finanțate prin intermediul programelor finanțate de Uniunea Europeană”, se mai arată în comunicat.

Costurile necesare implementării Programului de restructurare sunt de aproximativ 941 de milioane de lei, din care 440,8 milioane reprezintă ajutorul de restructurare.

Potrivit Guvernului, instrumentele de acordare a ajutorului de stat vor fi: ajutorul de stat de salvare, care devine parte componentă a ajutorului de restructurare (ajutorul de stat în sumă de 62 milioane de lei aprobat în ședința de Guvern din 5 octombrie 2016 prin OUG 65/2016); subvenție pentru costul de producție și pentru realizarea investițiilor prevăzute în Planul de restructurare; conversia în acțiuni deținute de statul român a unor creanțe bugetare și scutirea la plata unor creanțe bugetare.

Executivul precizează că perioada de valabilitate a acordării măsurilor de ajutor de stat de restructurare este 2016-2021. Plata ajutorului de stat de restructurare se va realiza în tranșe, în perioada 2017-2022, și va face obiectul unei corecții anuale, pe baza costurilor și a veniturilor efective înregistrate de companie.

Ajutorul de stat pentru restructurare se va acorda de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat al Ministerului Energiei. Totodată, acordarea ajutorului de stat este condiționată de punerea în aplicare a Planului de restructurare, ce urmează să fie trimis spre aprobare Comisiei Europene, se menționează în comunicat.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Arbitrajul din România, din nou în finalele din cupele europene! UEFA a anunţat brigăzile
Capital.ro
„Perfect 10”: Nadia Comăneci și brandul francez Moreau Sport lansează prima linie de echipament sportiv sub semnătura campioanei
Playtech.ro
Orașele din România considerate cele mai „eco” din țară. Pentru ce au primit cele mai mari note în studiul european
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Moșii de vară 2026. Când pică sărbătoarea și ce tradiții se respectă în această zi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi