Bodog: Vom demara procedura de achiziţie atât pentru ambulanţe, cât şi pentru SMURD-uri

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat vineri la Craiova că urmează să fie demarată procedura de achiziție atât pentru ambulanțe, cât și pentru dotările necesare SMURD, după ce MS a reînnoit protocolul cu Ministerul de Interne, conform noilor proceduri de achiziție publică.
Iulian Tudor
26 mai 2017, 12:25
Bodog: Vom demara procedura de achiziţie atât pentru ambulanţe, cât şi pentru SMURD-uri

„Protocolul pe care îl aveam încheiat cu MAI nu mai era corespunzător conform noii legi a achizițiilor și i-am transmis doamnei ministru de Interne protocolul și am avut o discuție cu dumneaei și cu domnul premier, după care vom demara procedura de achiziție atât pentru ambulanțe, cât și pentru SMURD-uri„, a spus ministrul Sănătății.

Bodog a precizat că achiziția celor 3.000 de ambulanțe pentru fiecare unitate administrativ-teritorială va fi finanțată printr-un program diferit, iar în primă fază vor fi aduse 100 de vehicule printr-un program-pilot al Băncii Mondiale.

„Și pentru că a fost o confuzie referitoare la cele 3.000 de ambulanțe pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, vreau să o lămurim: aceasta este cu totul altă finanțare. Practic, demarăm și acest program. În primă fază, vor fi 100 de astfel de vehicule care vor asigura accesul populației sărace din zonele izolate la serviciile medicale. Aceste prime 100 de vehicule vor fi aduse printr-un program-pilot al Băncii Mondiale, după care vom continua„, a explicat Bodog.

Citeşte şi MS va demara proceduri de achiziţie centralizată pentru citostaticele din programele naţionale de sănătate

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
BVB a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei într-o singură săptămână. Ce companii au înregistrat cele mai mari scăderi
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT