Ministrul Turismului: Proiectul de OUG privind voucherele de vacanţă se află în faza de avizare. Va fi adoptat până la 1 iulie

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a afirmat marţi, la Parlament, că proiectul de OUG privind voucherele de vacanţă este în faza de avizare la ministere, urmând a fi adoptat de Guvern până la data de 1 iulie. Ministrul a ţinut să precizeze că instituţiile publice care nu şi-au bugetat aceste vouchere vor trebui să o facă abia după rectificarea bugetară din vară.
Iulian Tudor
30 mai 2017, 09:47
Ministrul Turismului: Proiectul de OUG privind voucherele de vacanţă se află în faza de avizare. Va fi adoptat până la 1 iulie

Întrebat despre voucherele de vacanţă, ministrul a spus că „proiectul de OUG este pe avizare externă, adică de celelalte ministere – Ministerul Muncii, Finanţelor, respectiv Ministerul Justiţiei”.

„El va fi adoptat până la data de 1 iulie în şedinţă de Guvern, ulterior după aceea urmează ca fiecare instituţie publică care nu şi-a bugetat aceste vouchere de vacanţă să le bugeteze la rectificare, că sunt unele instituţii publice locale sau centrale care şi-au bugetat şi au prins de la începutul anului. De la rectificare încolo vor intra pe partea de achiziţie, ulterior acestea sunt valabile un an de zile calendaristic”, a completat ministrul, potrivit news.ro.

Dobre a explicat cum ar putea angajaţii Ministerului Turismului să beneficieze de aceste vouchere de vacanţă. „Vă dau exemplu la Ministerul Turismului. Ministerul Turismului trebuie să ia o sumă de 303.000 lei, să-i ia să-i mute dintr-o filă pentru o filă specială pentru aceste vouchere de vacanţă”, a afirmat Mircea Titus Dobre.

Ministerul Turismului a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care instituţiile şi autorităţile publice ar putea fi obligate să acorde de la 1 iulie vouchere de vacanţă angajaţilor din sistemul public, în cuantum de maximum şase salarii de bază minime brute pe ţară, impactul bugetar fiind estimat la 1,73 miliarde lei.

TICHETELE DE VACANŢĂ în pericol. De ce nu le poate acorda Guvernul de la 1 iulie

În prezent există aproximativ 1,2 milioane de persoane angajate în sistemul bugetar, iar voucherele vor putea fi folosite numai pentru vacanţe în ţară.

„Impactul anual asupra cheltuielilor bugetare determinat de acordarea de vouchere de vacanţă în anul 2017 este estimat la circa 1,73 miliarde lei, calculat în condiţiile unui salariu minim de 1.450 lei”, arată nota de fundamentare.

Documentul stipulează că angajatorul este cel care stabileşte când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale sau cu reprezentanţii salariaţilor.

Proiectul determină şi nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă, „respectiv la contravaloarea a maxim şase salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal”.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Sportiva de la Jocurile Olimpice de iarnă care a apărut pe coperta unei reviste pentru adulți. E admirată de femei pentru îndrăzneala sa
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Românii care pot primi bani pentru că locuiesc la bloc. Adunarea generală stabilește câți bani încasează
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil