Sinceritatea i-a adus libertatea. Un poliţist reţinut pentru corupţie a fost eliberat din arest

Agentul de poliţie din Târgu Jiu reţinut pentru că lua şpagă de la suspecţi le-a povestit anchetatorilor că lua informaţii din dosar şi le vindea atât acuzaților cât și acuzatorilor. Atitudinea sinceră din faţa instanţei, i-a adus libertatea.
Filip Stan
31 mai 2017, 05:53
Sinceritatea i-a adus libertatea. Un poliţist reţinut pentru corupţie a fost eliberat din arest

Agentul de poliție Gabriel Negoiță va fi cercetat sub control judiciar după ce a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de luare de mită și trafic de influență.

Instanța a decis ca acesta să fie lăsat liber după ce acesta a fost sincer şi și-a recunoscut faptele. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, acesta este cercetat pentru săvârşirea, în perioada 2015 – aprilie 2017, a mai multor infracțiuni de luare de mită ori trafic de influență.

Potrivit unor surse, polițistul de proximitate ar fi promis unor persoane că poate interveni pentru ca acestea să scape de unele dosare și ar fi pretins, în schimb, unele foloase materiale, iar altora chiar le-a oferit informații dintr-un dosar.

Conform acelorași surse, polițistul se confrunta cu probleme financiare, după ce executorii judecătorești îi puseseră poprire pe salariu din cauză că nu-și achitate unele împrumuturi la bănci și CAR-uri. Totuși, colegi ai polițistului au mari semne de întrebare cu privire la corectitudinea anchetei, în condițiile în care procurorul nu a organizat un flagrant, deși activitatea infracțională a agentului Negoiță, potrivit Parchetului, este monitorizată din 2015.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum a demolat Canada, prima echipă calificată în optimile CM 2026, naționala României. Atacantul dorit de Gigi Becali, ratare colosală pe Național Arena
Capital.ro
Avertisment de la INS pentru economie. Milioane de români au trăit în sărăcie în 2025. Copiii și tinerii sunt categoriile cele mai afectate
Playtech.ro
Caniculă extremă în România! Codul roşu se extinde, unde sunt restricţii de trafic
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?