Un băiat de 11 ani a fost găsit spânzurat de grinda casei. Localnicii se tem că ar putea fi vorba despre jocul „Balena Albastră”

Un băiat de 11 ani din municipiul Arad a fost găsit spânzurat de o grindă a terasei, miercuri după-amiază, iar echipajul medical sosit la faţa locului a încercat fără succes să-l resusciteze. Băiatul nu ar fi lăsat niciun bilet în care să îşi explice gestul, însă vecinii se tem să nu existe vreo legătură cu jocul ”Balena albastră”.
Alina Costache
31 mai 2017, 12:36
Un băiat de 11 ani a fost găsit spânzurat de grinda casei. Localnicii se tem că ar putea fi vorba despre jocul

O familie din cartierul arădean Grădişte a solicitat sprijin la 112, după ce un băiat în vârstă de 11 ani a fost găsit spânzurat. Acesta ar fi fost găsit de către tatăl său, atârnat de o grindă a terasei din curte.

Un echipaj SMURD a ajuns în scurt timp la locul incidentului şi s-au început manevrele de resuscitare, care însă au eşuat, fiind declarat decesul copilului.

Localnicii din cartier se tem că gestul băiatului ar putea avea legătură cu jocul „Balena albastră”, pentru că nu îşi explică ce motiv ar fi avut acesta să îşi ia viaţa.

„Era un elev foarte bun, nu avea probleme, doar ce am vorbit cu el ieri (marţi – n.r.). Sunt şocat de ce s-a întâmplat, nu ne putem explica”, a spus un vecin.

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Arad, la faţa locului se fac cercetări, însă nu s-a găsit niciun bilet lăsat de copil.

Citeşte şi Şeful poliţiei din Tuzla a fost găsit spânzurat

 

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Bianca Censori, soția rapperului Kanye West, o altă apariție șocantă! Bruneta, aproape dezbrăcată, la o sesiune de shopping
Fanatik.ro
Incredibil! Cine e analistul care a pariat pe victoria lui Metaloglobus cu FCSB! Mutu și Nicolescu, șocați în direct: “Ești dubios tare!”
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Mihai Tatulici a aflat ce e în spatele fațadei: Milioane de tembeli abia așteaptă să se îndrăgostească!
Cine este responsabil de verificările la gaze în blocurile de locuințe: care sunt obligațiile administratorului de bloc și ale furnizorului
Adevarul
România putea fi printre primele cele mai influente 15 țări din lume. Cum am ratat o șansă uriașă: „A fost opțiunea statului român”
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Noi reguli pentru români - Cum vom folosi telefoanele, tabletele și laptopurile
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Blocul explodat în Rahova urmează să fie demolat. Locatarii intră escortați în apartamente pentru a-și recupera lucrurile. Anunțul făcut de prefectul Capitalei
Cancan.ro
Crimă în Dolj: un bărbat de 45 de ani și-a ucis soția de 39 de ani. Cui i-a spus planul macabru, înainte de tragedie
iamsport.ro
Uluitor! Fosta vedetă a naționalei a mâncat doar mere și a băut lapte și a rămas șocat de ceea ce s-a întâmplat cu corpul său: 'Nu exagerez cu nimic'
MediaFlux
Se decide soarta salariilor în România! Cât ar putea ajunge veniturile lunare în 2026
stirilekanald.ro
Vacanță de 19 zile pentru elevii din România! Important de știut
substantial.ro
Cum să optimizezi bateria și performanța iPad-ului? 8 recomandări