Ministerul Muncii va înfiinţa Avocatul Copilului până la sfârşitul anului

Ministerul Muncii va înfiinţa Avocatul Copilului până la sfârşitul anului, pentru ca ”drepturile şi interesele copiilor să fie apărate şi promovate în faţa tuturor, fie că este vorba de instituţiile de la nivel central sau local sau orice alţi factori de decizie, ale căror hotărâri au impact asupra vieţii acestora”.
Filip Stan
01 iun. 2017, 20:10
Ministerul Muncii va înfiinţa Avocatul Copilului până la sfârşitul anului

„Considerând că investiţia în copii reprezintă o investiţie în viitor, programul de guvernare pentru perioada 2014 – 2020 cuprinde printre măsurile destinate acestora şi înfiinţarea instituţiei Avocatul Copilului, până la sfârşitul anului, cu mandatul de a promova drepturile copilului şi a apăra respectarea acestora”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, potrivit news.ro.

Reprezentanţii Ministerului Muncii spun că, prin înfiinţarea Avocatului Copilului, doresc „ca drepturile şi interesele copiilor să fie apărate şi promovate în faţa tuturor, fie că vorbim de instituţiile de la nivel central sau local sau orice alţi factori de decizie, ale căror hotărâri au impact asupra vieţii acestora”.

Potrivit sursei citate, Avocatul Copilului va acţiona în scopul promovării şi protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani, va susţine şi încuraja respectarea şi promovarea drepturilor copiilor în vederea îmbunătăţirii atitudinii publice faţă de aceştia.

Viitoarea instituţie va colabora cu organizaţiile copiilor şi va transmite informaţiile primite de la acestea către factorii de decizie şi autorităţile competente, având posibilitatea de a formula şi propuneri de măsuri, menite să încurajeze participarea copiilor în luarea deciziilor care îi privesc.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT