CALENDAR ORTODOX 2017: Sfântul sărbătorit astăzi păstrează sănătatea familiei

CALENDAR ORTODOX 2017: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase.
Alina Costache
02 iun. 2017, 03:10
CALENDAR ORTODOX 2017: Sfântul sărbătorit astăzi păstrează sănătatea familiei

Ortodoxe 
Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

Greco-catolice 
Sf. aep. Nichifor al Constantinopolului

Romano-catolice 
Ss. Marcelin și Petru, m.

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava este pomenit în calendarul creștin ortodox la 2 iunie.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaște se află de sute de ani în țara noastră, s-a născut în orașul Trapezunt, din părinți credincioși.

Fiind negustor, ca și tatăl său, Ioan a plecat cu o corabia din orașul natal spre Cetatea Albă. În timpul călătoriei făcută pe Marea Neagră, a avut discuții cu proprietarul acelui vas care era francez și care își arăta împotrivirea față de credința ortodoxă.

Ioan și-a apărat însă credința dreptmăritoare, lucru pentru care corăbierul a hotărât să se răzbune. Astfel, sosind în Cetatea Albă, acesta a mers la eparhul cetății, care era turc, și i-a spus că Ioan dorește să treacă la religia sa.

Fiind adus înaintea stăpânitorilor cetății, tânărul Ioan și-a mărturisit însă cu tărie credința ortodoxă. Considerând cele spuse de tânăr drept o disprețuire a cultului pe care îl avea și văzându-l statornic în credința sa și gata să-și dea viața pentru Sfânta Evanghelie, conducătorul cetății a ordonat supunerea lui la chinuri și bătăi, fiind legat apoi de coada unui cal și târât pe ulițele pietruite. În cele din urmă, după multele chinuri la care a fost supus, Sfântului Mucenic Ioan i-a fost tăiat capul cu sabia.

Trupul său a fost luat și așezat în biserica ortodoxă din Cetatea Albă; acolo sfintele sale moaște au făcut multe minuni și au vindecat boli, timp de șaptezeci de ani, făcându-se asupra lor arătări dumnezeiești ziua și noaptea. „Uneori se arătau în formă de lumină minunată; alteori, în chip de foc pogorându-se asupra lor; alteori îngeri pogorându-se asupra lor și suindu-se la cer, iar alte ori ieșea de acolo bună mireasmă negrăită” (Viețile Sfinților). 
Vestea acestor minuni ce se săvârșeau prin moaștele Sfântului mucenic Ioan cel Nou s-a răspândit în toată Moldova. Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432), care reușise să obțină din partea Patriarhiei ecumenice recunoașterea canonică a lui Iosif Mușat ca mitropolit, dorea să împlinească această reușită istorică cu strămutarea moaștelor Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava, în Catedrala Mitropoliei Moldovei.

La 2 iunie 1402, racla cu moaștele sfântului a fost adusă cu mare cinste din Cetatea Albă, de trimișii lui Alexandru cel Bun. Domnul însuși și mari boieri au întâmpinat sfintele moaște la poarta Cetății și le-au condus la Biserica Mirăuților, unde au fost așezate.

În 1589, moaștele au fost strămutate din vechea biserică domnească în noua catedrală zidită de Bogdan al III-lea, cu hramul Sfântului Mucenic Gheorghe. (sursă: vol. „Viețile Sfinților”)

Încă din clipa în care a fost interzisă înmormântarea, s-a înfăptuit și prima minune. Au apărut îngeri din cer și i-au împietrit mâna unui tătar care a încercat să tragă cu arcul asupra creștinilor care încercau să-l înhumeze pe Ioan. Văzând miracolul cu ochii lor, mulți dintre necredincioșii prezenți s-au convertit la creștinism. Apoi, trupul neînsuflețit a fost purtat către biserica Cetății Albe.

Faptele minunate ale Sfântului au ajuns la urechile voievodului Alexandru cel Bun care, pe 24 iunie 1402, a reușit să-i aducă la Suceava moaștele. 187 de ani mai târziu, Petru Șchiopul a strămutat moaștele, apoi, sute de ani, au fost înstrăinate, din cauza vitregiilor vremurilor. Însă, din 1918, sălășluiesc la Mânăstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. El este ocrotitorul Moldovei, alături de Cuvioasa Paraschiva.

Una dintre marile lui minuni a avut loc în 1662, pe 2 iunie. În timpul asediului tătarilor, locuitorii au vrut să se adăpostească și au încercat să ia cu ei racla cu moaștele sfinte, pentru a le proteja. Dar racla nu a putut fi clintită. Rugile înaltelor fețe bisereicești ale vremii, împreună cu ale credincioșilor au adus o ploaie puternică și, în câteva minute, răul Suceava s-a învolburat, așa încât tătarii nu au putut înainta către cetate.

În popor, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este respectat cum se cuvine, mai ales de către femei, pentru sănătatea familiei și pentru apărarea de rele. Se spune că cine ține sărbătoarea nu va avea parte de molii la haine, de ciumă ori de grindină. Cei ce muncesc în această zi riscă să li se schimonosească trupul.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Cum au votat românii: ce echipă va câștiga SuperLiga. Pe ce loc vor termina FCSB, Universitatea Craiova sau Dinamo și cine este marea surpriză la titlul de campioană. Sondaj național FANATIK / Inscop Research
Capital.ro
A murit ce mai frumoasa actriță. A fost o legendă a teatrului, filmului și televiziunii. A scos ce era mai bun din oameni
Playtech.ro
Amiabilă direct pe telefon. Cum se face online de către şoferii implicaţi în accidente?
Adevarul
Portretul securistului român, bătăușii care și-au terorizat propriul popor. Semianalfabeți, brutali, incapabili să învețe o meserie
wowbiz.ro
BREAKING! Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Horia Moculescu: Acesta este intubat și se află la ATI
iamsport.ro
Fără dubii! Radu Banciu a spus ce rezultat va înregistra Anca Alexandrescu la alegeri: ”Asta i-am transmis”
MediaFlux
Ce este „Trigonul de apă”, unul dintre cele mai rare fenomene astrologice posibile. Cum influențează zodiile în primele săptămâni din noiembrie
stirilekanald.ro
Biserică cuprinsă de flăcări, înainte de sărbători! Minune: Sfânta Evanghelie a fost SALVATĂ
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai