Emmanuel Macron, după retragerea SUA din Acordul de la Paris: Este o greşeală, acordul nu e renegociabil

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a calificat drept o greşeală pentru Statele Unite şi pentru planetă retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice. El a precizat că acordul nu este renegociabil şi i-a invitat pe oamenii de ştiinţă, pe inginerii şi pe antreprenorii americani să vină în Franţa pentru a lucra împreună în vederea găsirii unor soluţii concrete pentru mediu.
Filip Stan
02 iun. 2017, 05:40
Emmanuel Macron, după retragerea SUA din Acordul de la Paris: Este o greşeală, acordul nu e renegociabil

Emmanuel Macron şi-a rostit declaraţia în limba franceză, dar a transmis şi un mesaj în limba engleză, încheind cu formula „Make the planet great again”, similară sloganului preşedintelui SUA Donald Trump, „Make America great again”. „Vă spun ferm în această seară. Nu vom renegocia un acord mai puţin ambiţios. În niciun caz„, a subliniat preşedintele francez.

El a transmis Statelor Unite că nu există un „plan B” în acest caz, pentru că nu există „o planetă B”, precizând că respectă decizia SUA, dar că o regretă. „Franţa crede în voi. (în SUA – n.r.), lumea întreagă crede în voi, dar nu greşiţi în privinţa climei; nu există un plan B, pentru că nu există o planetă B„, a spus Macron.

El s-a adresat oamenilor de ştiinţă, inginerilor şi antreprenorilor americani, cerându-le să vină în Franţa pentru a lucra împreună în privinţa problemelor de mediu, asigurându-i că vor avea „o a doua patrie”. „În seara aceasta, Statele Unite au întors spatele lumii, dar Franţa nu va întoarce spatele americanilor„, a declarat Emmanuel Macron.

Declaraţia sa s-a încheiat cu mesajul „Make the Planet Great Again!”, după modelul sloganului lui Donald Trump, „Make America Great Again”. Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice,

Pentru a-mi îndeplini angajamentul solemn de a proteja America şi cetăţenii săi, Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris, dar încep negocieri fie pentru a reintra în Acordul de la Paris, fie o tranzacţie întru totul nouă în baza unor prevederi care să fie echitabile pentru Statele Unite, afacerile sale, muncitorii săi, poporul său, contribuabilii săi”, a declarat şeful statului american.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România