România a depus instrumentul de ratificare a Acordului de la Paris în ziua în care Trump a anunţat retragerea SUA din acord

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a depus, joi, instrumentul de ratificare a Acordului de la Paris privind schimbările climatice, în prezenţa secretarului general adjunct pentru Afaceri Juridice al ONU, Miguel de Serpa Soares. Acordul de la Paris a intrat în vigoare la 5 octombrie 2016 şi va deveni operaţional după 2020. Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat, joi, retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris.
Filip Stan
02 iun. 2017, 06:51
România a depus instrumentul de ratificare a Acordului de la Paris în ziua în care Trump a anunţat retragerea SUA din acord

În cadrul ceremoniei, şeful diplomaţiei române a arătat că formularea şi implementarea concertată a strategiilor privind dezvoltarea durabilă şi schimbările climatice, la nivel naţional, corespund angajamentului României ca stat membru UE şi ONU, precum şi obiectivului nostru de a contribui activ la implementarea mecanismelor Acordului. Înaltul oficial ONU a subliniat că ratificarea de către România a Acordului de la Paris privind schimbările climatice reprezintă recunoaşterea contribuţiei importante a ţării noastre pentru menţinerea acestui domeniu pe agenda internaţională şi consolidarea cooperării între statele lumii în abordarea acestui fenomen, se arată într-un comunicat MAE.

Totodată, ministrul Teodor Meleşcanu a avut o întrevedere cu secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed, în cadrul căreia a subliniat importanţa angajamentelor asumate de către statele care au adoptat Agenda 2030, în ceea ce priveşte eliminarea sărăciei şi a foametei, combaterea inegalităţilor şi a injustiţiei, precum şi adoptarea unor măsuri active privind protecţia mediului înconjurător, în concordanţă cu cele trei domenii ale dezvoltării durabile: economic, social şi mediu. A subliniat că politica naţională de cooperare pentru dezvoltare reprezintă principalul instrument prin care România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi donator de asistenţă oficială pentru dezvoltare, îşi îndeplineşte angajamentele privind dezvoltarea durabilă asumate în plan extern.

Citeşte şi: Donald Trump le-a dezvăluit personal lui Merkel, Macron, May şi Trudeau decizia retragerii din acordul de la Paris

La rândul său, secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed, a exprimat apreciere pentru depunerea instrumentului de ratificare a Acordului de la Paris privind schimbările climatice, precum şi pentru atenţia constantă acordată de România implementării Agendei 2030 privind dezvoltarea durabilă.

Chestiunile păcii şi securităţii internaţionale au fost abordate de ministrul afacerilor externe în întâlniri separate cu secretarul general adjunct pentru afaceri politice, Jeffrey Feltman, şi cu secretarul general adjunct pentru operaţiuni de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix. Au fost abordate temele de interes prioritar pentru România, respectiv întărirea capacităţilor ONU în domeniul misiunilor de menţinere a păcii, cooperarea dintre ONU şi organizaţiile regionale în asigurarea păcii şi securităţii internaţionale, precum şi creşterea profilului Consiliului de Securitate ca for de prevenire şi acţiune proactivă în soluţionarea situaţiilor de criză, precizează MAE.

În context, interlocutorii au salutat interesul manifestat de România pentru o implicare activă în acţiuni de diplomaţie preventivă şi mediere prin intermediul ONU. De asemenea, au apreciat rolul pe care România îl deţine în asigurarea stabilităţii regionale şi aportul substanţial şi diversificat adus de ţara noastră de-a lungul timpului în misiunile de pace ale ONU.

Ministrul Teodor Meleşcanu a avut o întâlnire bilaterală şi cu Miroslav Lajcak, în noua calitate de Preşedinte al Adunării Generale, cei doi oficiali reiterând necesitatea promovării unui multilateralism eficace, cu recunoaşterea rolului central al ONU.

Consolidarea acestor contacte şi iniţierea unui dialog aprofundat la nivelul ONU de către şeful diplomaţiei române corespund obiectivului prioritar al României de creştere a vizibilităţii candidaturii României la Consiliul de Securitate în rândul statelor membre ONU, se mai arată în comunicat.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, joi, retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris. ”Pentru a-mi îndeplini angajamentul solemn de a proteja America şi cetăţenii săi, Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris, dar încep negocieri fie pentru a reintra în Acordul de la Paris, fie o tranzacţie întru totul nouă în baza unor prevederi care să fie echitabile pentru Statele Unite, afacerile sale, muncitorii săi, poporul său, contribuabilii săi”, a declarat şeful statului american.

”Aşadar ieşim. Dar vom începe să negociem şi vom vedea dacă putem să facem un acord care să fie corect”, a spus Trump în Grădina Trandafirilor. ”Iar dacă putem, va fi grozav, iar dacă nu putem, bine”, a continuat el. În Grădina Trandafirilor au izbucnit urale şi ropote de aplauze la declaraţiile preşedintelui.

”Naţiunile care rămân în Acordul de la Paris vor fi naţiunile care vor culege roadele prin crearea de locuri de muncă şi industrii”, afirmă predecesorul lui Trump, Barack Obama, citat într-un comunicat postat în timpul conferinţei preşedintelui SUA.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Fără milă! Jucătorul exclus din lot la derby-ul FCSB – Rapid: „Nu putem accepta așa ceva!”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Meteorologii anunţă ninsori în Bucureşti de Crăciun. Zilele în care va fi zăpadă în Capitală
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Armistiţiu de Crăciun, propus de Ucraina. Condiția ridicată de Kremlin
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde