Liviu Dragnea: Curtea Constituţională spune foarte clar că trebuie stabilit un prag pentru abuzul în serviciu

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a afirmat, marţi, la Antena 3, că decizia Curţii Constituţionale legate de pragul valoric pentru abuzul în serviciu impune Parlamentului şi Guvernului să introducă acest prag, Dragnea apreciind că cei care au ieşit în stradă să protesteze împotriva OUG 13/2017 ”s-au revoltat pe baza unor minciuni”.
Filip Stan
06 iun. 2017, 20:14
Liviu Dragnea: Curtea Constituţională spune foarte clar că trebuie stabilit un prag pentru abuzul în serviciu

”CCR a rămas consecventă, din punctul meu de vedere. Prin decizia de astăzi, a bolduit practic prima decizie care, să zicem voit sau nu, era înţeleasă greşit. Toată discuţia s-a învârtit în jurul acelui prag nenorocit de la abuzul în serviciu şi, bineînţeles, a fost construcţia făcută că acea ordonanţă a fost dată pentru mine. S-a spus asta în România şi în Europa şi America. Curta vine spune încă o dată şi spune mult mai clar şi explicit că Parlamentul este obligat să stabilească un prag valoric şi intensitatea vătămării”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit News.ro.

El a afirmat că, deşi nu este supărat pe cei care au luat parte la protestele antiguvernamentale din februarie, manifestaţiile au fost generate de denaturarea deliberată, în unele cazuri, a realităţii. ”S-au revoltat pe baza unor minciuni. Nu sunt supărat pe cei care au ieşit (…) A fost un exemplu foarte clar de manipulare”, a mai spus Dragnea.

Curtea Constituţională explică, într-un comunicat de presă, că impunerea unui prag valoric în ceea ce priveşte abuzul în serviciu este de competenţa Parlamentului, reiterând astfel considerentele din decizia 405/2016, precizând că reglementarea valorii pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică.

”Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa unui prag valoric sau a intensităţii vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea a reiterat considerentele Deciziei nr.405 din 15 iunie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de ”abuz în serviciu”, cu aplicarea principiului „ultima ratio”, astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină şi jurisprudenţă (inclusiv cea a Curţii Constituţionale), aceste circumstanţieri fiind necesare delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Totodată, Curtea a reţinut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanţa constituţională nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera de competenţă a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligaţia de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu”, se arată în comunicatul de presă transmis de Curtea Constituţională.

Citeşte şi: Ministerul Justiţiei va introduce un prag valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu UPDATE

De asemenea, judecătorii constituţionali precizează, la fel ca în decizia 405/2016, că ” dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.  

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei ridicată împotriva articolului 13 indice 2 din legea 78/2000, Curtea Constituţională explică faptul că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută acolo reprezintă ”o infracţiune asimilată celor de corupţie, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu”.

Curtea Constituţională a judecat, marţi, excepţia de neconstituţionalitate depusă de fosta soţie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, în privinţa definiţiei abuzului în serviciu, Guvernul cerând Curţii să respingă ca inadmisibilă solicitarea fostei soţii a liderului PSD, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu.

Instanţa Supremă a decis pe 28 martie să sesizeze CCR în privinţa definiţiei abuzului în serviciu, la cererea fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana.

Bombonica Prodana a depus, în 2 martie, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind definiţia abuzului în serviciu pe două aspecte. Unul dintre aspecte a vizat neclaritatea sintagmei “îndeplineşte în mod defectuos” dacă nu există stabilit un prag minim valoric pentru ca o infracţiune să fie definită ca abuz în serviciu.

Procurorul DNA s-a opus acestei cereri şi a arătat că judecătorii Curţii Constituţionale s-au mai pronunţat în trecut pe speţe similare.

Avocaţii Bombonicăi Prodana au arătat, în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, că pentru a pune sub acuzare o persoană pentru abuz în serviciu, trebuie să existe un prag minim al pagubei, apreciind că incriminarea faptei fără raportare la un prejudiciu, cum este este prevăzut în prezent în lege, ar fi neconstituţională.

Decizia Curţii Constituţionale a fost luată cu majoritate de voturi.

DailyBusiness
Andra, dezvăluiri despre relația specială pe care o are cu fiica ei. Ritualul peste care Eva nu sare
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, șochează lumea artistică: taxă la concertele din piețe și la zilele comunelor
Capital.ro
Omul de care se teme Vladimir Putin. Este singurul din lume. Doar el poate opri războiul
Playtech.ro
Moneda românească din anii ’90 pe care se cer 100.000 de lei. Mulţi români cred că nu văd bine preţul, de ce e atât de scumpă
Adevarul
Mihai Călin atacă dur naţionalismul: „Creştinismul nostru naţional e, de fapt, fascism”. Ce spune actorul despre Sergiu Nicolaescu
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Cristi Chivu, la marele debut în Serie A. Inter Milano - AC Torino, ora 21.45
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
O tânără de 22 de ani a murit la scurt timp după efectuarea unui CT de rutină. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Greu de crezut cu ce sumă trăiește fiul fostului dictator
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Sorin Grindeanu, anunț privind un candidat comun PNL-USR la Primăria București! Șanse mari ca PSD se rupă coaliția, în acest scenariu
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!