Comey confirmă: Trump i-a cerut să renunţe la ancheta ce-l viza pe fostul consilier pentru Securitate Naţională, Michael Flynn

Fostul director al FBI James Comey a confirmat că președintele american, Donald Trump, i-a cerut să abandoneze ancheta asupra fostului consilier prezidențial pe probleme de securitate națională, Michael Flynn, implicat în afacerea amestecului Moscovei în alegerile prezidențiale din SUA, potrivit mărturiei sale scrise postate miercuri pe internet, citată de AFP și Reuters.
Iulian Tudor
07 iun. 2017, 18:45
Comey confirmă: Trump i-a cerut să renunţe la ancheta ce-l viza pe fostul consilier pentru Securitate Naţională, Michael Flynn

James Comey a făcut cunoscut că președintele l-a atenționat, la 27 ianuarie, în cursul unui dineu privat, că se așteaptă la fidelitate din partea sa. „Am nevoie de fidelitate. Aștept fidelitate”, i-a spus Donald Trump.

De asemenea, fostul director al FBI a afirmat că își aduce aminte de nouă discuții private cu Donald Trump în patru luni, trei în persoană și șase la telefon.

Povestind o întâlnire privată, pe 14 februarie, în Biroul Oval, Comey scrie că Trump i-a vorbit despre ancheta cu privire la Michael Flynn şi i-a spus ”sper că veţi putea să găsiţi o modalitate de abandonare a acesteia, de a-l lăsa în pace pe Flynn. Este un om bun”.

Potrivit lui Comey, această cerere privea orice investigaţie referitoare la ”false declaraţii ale domnului Flynn cu privire la conversaţiile sale cu ambasadorul rus, în decembrie”, şi nu ancheta mai largă cu privire la o eventuală complicitate între Rusia şi echipa de campanie a republicanului.

”Era totodată foarte îngrijorător, dat fiind rolul FBI de serviciu de investigaţii independent”, scrie Comey.

El povesteşte, de asemenea, în detaliu, cina de la Casa Albă, de pe 27 ianuarie, în cursul căreia Donald Trump i-ar fi spus ”am nevoie de loialitate, mă aştept la loialitate”.

”Nu am mişcat, vorbit sau mi-am schimbat expresia faţei”, scrie fostul şef al poliţiei federale, evocând ”o tăcere jenantă”.

Iar atunci când preşedintele, la sfârşitul mesei, a reluat problema loialităţii, Comey i-a răspuns că ”va avea întotdeauna onestitate din partea sa”, acceptând apoi cererea lui Trump a unei ”onestităţi loiale”.

Această declaraţie scrisă – de şapte pagini – a fost publicată de Comisia pentru Informaţii din cadrul Senatului, în contextul în care fostul director al FBI urmează să fie audiat public joi dimineaţa (ora locală).

El a confirmat, de asemenea, că a consemnat în note conţinutul conversaţiilor sale cu preşedintele american, aşa cum au dezvăluit mai multe publicaţii.

Citeşte şi Donald Trump nu va bloca audierea fostului director al FBI, James Comey

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Otopeni, mai scump decât Heathrow: cât te costă cu adevărat să mănânci în aeroportul din România, față de Londra, Madrid sau Roma
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie
Playtech.ro
Cât costă să ridici un garaj din cărămidă sau BCA? Costurile complete
Adevarul
Atac din umbră: dronele făcute în garaje ucrainene zguduie Siberia
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
Catedrala Națională se închide pe perioadă nelimitată. Când mai poate fi vizitată
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai