Accident grav în Prahova. Trei persoane, printre care şi un copil, au fost rănite

Trei persoane, au fost rănite într-un accident produs sâmbătă după amiază pe un drum judeţean din Prahova, unde un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal de un altul. Printre victime se află şi un copil în vârstă de 12 ani.
Alina Costache
10 iun. 2017, 13:29
Accident grav în Prahova. Trei persoane, printre care şi un copil, au fost rănite

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul a avut loc pe drumul judeţean 101F, în localitatea Dumbrava, unde un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit de un altul.

În urma impactului, trei dintre cei şase ocupanţi ai celor două autovehicule au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că unul dintre răniţi, o femeie în vârstă de 54 de ani, a fost scoasă de către echipajele de descarcerare şi preluată de o ambulanţă pentru a fi dusă la spital. Alte două victime – un băiat în vârstă de 12 ani şi un bărbat de 33 de ani – au fost de asemenea transportaţi la Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean din Ploieşti.

Poliţiştii fac cercetări pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi Accident grav, surprins de o cameră de bord. O tânără a fost spulberată de o maşină în mijlocul străzii

 

DailyBusiness
România are peste 3,5 milioane de elevi și studenți, dar numărul absolvenților scade
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Pariul fabulos pe care l-a pierdut Wayne Rooney. Râde toată lumea de ce trebuie să facă: „Dacă Norvegia ajunge în sferturi…”
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă locul de muncă. Angajații economisesc o zi de lucru pe săptămână
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca electrician sau instalator pentru pensie completă. Ce beneficii ai dacă ai lucrat în condiții deosebite
Adevarul
„Am măsurat 20°C în Groenlanda”. Avertismentul unui celebru cercetător care explică de ce România riscă să rămână fără apă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Horoscop 6 Iulie. Ziua în care ghinionul se poate transforma în cel mai mare noroc 
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?