Drumul judeţean care trece prin localitatea Alunu a fost închis. Traficul a fost deviat

Drumul judeţean care trece prin localitatea vâlceană Alunu, afectată de la începutul lunii mai de o alunecare de teren, a fost închis pe o lungime de aproape trei kilometri, traficul fiind deviat pe ”un drum de tarla”.
Alina Costache
11 iun. 2017, 16:10
Drumul judeţean care trece prin localitatea Alunu a fost închis. Traficul a fost deviat

Prefectura Vâlcea arată, într-un comunicat de presă, că din cauza „pericolului iminent de traversare a drumului judeţean 605 C de halda de steril şi pentru siguranţa cetăţenilor din localitatea Alunu s-a dispus, începând de duminică, devierea circulaţiei pe o rută ocolitoare, respectiv un drum de tarla paralel atât cu râul Olteţ cât şi cu drumul judeţean, pe o lungime de 2,7 kilometri”.

În zonă au fost amplasate indicatoare rutiere.

Alunecarea de teren din localitatea vâlceană Alunu, la o haldă de steril aparţinând unei exploatări miniere din cadrul CET Govora, a fost activată, în urma ploilor abundente de la începutul lunii mai. Până acum, şase case aflate în apropierea zonei în care se produce alunecarea de teren au fost demolate, iar 20 de persoane au fost nevoite să se mute.

Echipajele de intervenţie au montat în zonă doi pinteni care să stabilizeze terenul, însă alunecarea continuă.

Citeşte şi IGSU: 13 persoane din comuna Alunu, judeţul Vâlcea, evacuate din cauza alunecărilor de teren

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT