Theresa May anunţă noul GUVERN

Primul-ministru britanic, Theresa May, a anunțat duminică noul său cabinet, care a suferit puține schimbări, în timp ce poziția sa este slăbită după pierderea majorității absolute în urma alegerilor legislative de joi.
Iulian Tudor
12 iun. 2017, 06:21
Theresa May anunţă noul GUVERN

Damian Green, fost ministru al Muncii și Pensiilor, a fost promovat în postul de prim secretar de stat, cu rol de vicepremier. Secretarul Trezoreriei, David Gauke, îl înlocuiește în fosta funcție pe Damian Green, în timp ce șeful Camerei Comunelor, David Lidington, devine ministru al Justiției. El vine pe acest post în locul lui Liz Truss, care a fost numită de Theresa May la Trezorerie.

O nominalizare surpriză, notează AFP: Michael Gove, la Mediu și Agricultură, după ce acesta fusese demis din postul de ministru al Justiției de către doamna May în urmă cu mai puțin de un an. „Sincer, nu mă așteptam la acest post”, a comentat el pe Sky News.

Șefa guvernului de la Londra l-a păstrat la Sănătate pe Jeremy Hunt, în ciuda criticilor la adresa acestuia pentru administrarea Serviciului Național de Sănătate (NHS). informează Agerpres.

Liam Fox își conservă de asemenea funcția de ministru al Comerțului Internațional, un portofoliu creat urmare a deciziei Marii Britanii de a părăsi UE.

Downing Street indicase vineri că nu vor exista remanieri ale principalelor figuri din guvern, inclusiv în privința ministrului de Finanțe, Philip Hammond, pe care zvonurile pre-electorale îl dădeau ca demis.

În mod similar, Boris Johnson rămâne ministru al Afacerilor Externe, iar David Davis, ministru pentru Brexit. Amber Rudd va continua la Interne, iar Michael Fallon, la Apărare.

Tot duminică, într-un interviu pentru Sky News, lidera conservatorilor a negat că ar fi „în stare de șoc” după pierderea majorității absolute în Parlament și și-a afirmat voința de a continua să guverneze în ciuda acestui rezultat, potrivit Agerpres.

Theresa May a mai indicat că marți, la Paris, va avea o întâlnire cu președintele Franței, Emmanuel Macron. Problema Brexitului va fi probabil pe ordinea de zi a vizitei la Paris a doamnei May, care a confirmat că intenționează să se țină de calendarul negocierilor privind plecarea Regatului Unit din UE, discuții care ar trebui să debuteze pe 19 iunie.

Partidul Conservator a pierdut joi majoritatea absolută în urma alegerilor parlamentare. El depinde acum de negocierile cu Partidul Democrat Unionist (DUP), o mică formațiune ultra-conservatoare nord-irlandeză, ai cărei zece aleși le-ar permite conservatorilor (318 deputați) să ajungă la cele 326 de voturi necesare pentru a putea guverna.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
De ce a schimbat, de fapt, Dinamo sigla! Nicolescu: “UEFA ne-o cere!” Care e statutul juridic al vechii sigle
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Obligație pentru cei care au balcon. Se obține autorizație în 30 de zile
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Avertisment privind hantavirus! Nu este un nou COVID-19
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi