Veste bună pentru tinerii care vor să accese fondurile PRIMA CASĂ. Plafonul, suplimentat cu circa 500 de milioane de lei

Ministerul Finanţelor ar urma să suplimenteze săptâmâna aceasta plafonul programului Prima Casă, cu circa 500 de milioane de lei, au precizat surse din cadrul Finanţelor.
Filip Stan
12 iun. 2017, 14:52
Veste bună pentru tinerii care vor să accese fondurile PRIMA CASĂ. Plafonul, suplimentat cu circa 500 de milioane de lei

Programul Prima Casă ar urma să fie suplimentat săptămâna aceasta.

„Se prefigurează suplimentarea plafonului programului Prima Casă, dar cel mai probabil suma nu va depăşi 500 de milioane de lei, la fel ca anul trecut”, au precizat pentru Mediafax surse din cadrul Ministerului Finanţelor.

Prima Casă a atins un record, 500 de români şi-au depus actele zilnic pentru o locuinţă cu avans mic şi garanţii de la stat.

Cele mai multe bănci înscrise în program susţin că au epuizat fondurile. De exemplu, cea mai mare bancă din România, BCR, a finalizat încă din martie plafonul alocat pentru Programul Prima Casă 2017 din punct de vedere al aprobării financiare. Banca nu mai primeşte noi dosare.

Citeste si: Avertismentul bancherilor, o nouă criză financiară. Vezi ce se va întâmpla cu preţul locuinţelor şi PROGRAMUL PRIMA CASĂ

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT