Avertisment fără precedent de la unul dintre cei mai puternici investitori din lume: Vine cea mai mare criză din toate timpurile

Miliardarul american Jim Rogers, unul dintre cei mai prolifici investitori din lume, anunţă începutul unei noi crize globale, "cea mai mare pe care o va prinde în timpul vieţii", scrie Business Insider.
Alina Costache
13 iun. 2017, 04:22
Avertisment fără precedent de la unul dintre cei mai puternici investitori din lume: Vine cea mai mare criză din toate timpurile

Jim Rogers susţine că viitoarea prăbuşire financiară ar urma să aibă loc la sfârşitul acestui an sau în 2018:

„Este interesant, pentru că lucrurile pleacă de unde nu te uiţi. În 2007, Islanda a dat faliment. Şi oamenii au spus ‘Islanda? Este asta o ţară? Are măcar o piaţă?’ Apoi a dat faliment Irlanda. Apoi Bear Stearns şi Lehman Brothers. Şi lucrurile au spiralat. Mereu se întâmplă când nu te uiţi.

Ar putea fi orice. Ar putea fi un fond de pensii din SUA care dă faliment. Ar putea fi o ţară pe care nu o urmărim. Ar putea fi război – deşi este foarte puţin probabil. Criza va fi cea mai mare pe care am prins-o vreodată”.

Miliardarul american susţine că au fost probleme în America la fiecare 4-7 ani de la începuturile Republicii, iar acum au trecut deja 8 ani de la ultima criză.

”Este cea mai lungă absenţă a unei criză din istorie, deci o nouă recesiune urmează. În 2008 am avut o problemă cu datoria. Datoria de atunci nu se compară cu ce datorii avem acum. În 2008, chinezii aveau mulţi bani păstraţi pentru zile negre. Când a început să ”plouă”, au început să cheltuie banii. Acum până şi chinezii au datorii imense, iar datoria este mult mai mare. Rezerva federală, banca centrală din America, are un bilanţ plin de datorii, de cinci ori mai mari faţă de 2008”.  

 
 

 

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Cum a fost umilită viitoarea adversară a României din Liga Națiunilor la Cupa Mondială 2026. Ce a putut să spună o jurnalistă din SUA despre Bosnia
Capital.ro
Curs valutar luni, 29 iunie. Cât valorează euro și dolarul la început de săptămână. BNR a publicat cifrele oficiale
Playtech.ro
Când intră pe card alocațiile, pensiile și indemnizațiile în luna iulie. Românii care primesc mai mulți bani în următoarea perioadă
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Rică Răducanu a dat verdictul: ”Mare de tot”
MediaFlux
Breaking News! Tribunalul București suspendă încetarea contractului de salubrizare dintre Primăria S1 și Romprest și blochează schimbarea operatorului de salubrizare cu Blue Planet
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?