Încă o familie este evacuată din Alunu, iar alte două ar putea urma, din cauza alunecărilor de teren

Cea de a opta familie din localitatea vâlceană Alunu este relocată miercuri, din calea alunecărilor de teren care au afectat zona, iar alte două familii sunt în pericol să fie şi ele mutate.
Filip Stan
14 iun. 2017, 09:05
Încă o familie este evacuată din Alunu, iar alte două ar putea urma, din cauza alunecărilor de teren

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, locotenent colonelul Cătălin Popescu, a declarat că s-a trecut la punerea în aplicare a nivelului II de urgenţă şi anume evacuarea persoanelor, animalelor şi bunurilor din gospodăria lui M. Ion din Alunu. Aceasta este cea de a opt familie relocată de autorităţi, fiind vorba de cinci persoane.

Autorităţile continuă, la ora transmiterii acestei ştiri, evacuarea bunurilor şi materialelor de construcţie, din bunurile acestei familii.

„Mai sunt încă două familii care ar putea fi relocate, însă deocamdată pământul nici n-a trecut de drumul judeţean, iar aceste gospodării sunt peste drum. În funcţie de cum evoluează situaţia, se ia o hotărâre. În primă fază, trebuiau evacuate mai multe familii, dar până acum s-a relocat doar această familie din acest grup de gospodării situate peste drum. Cei mutaţi astăzi (miercuri – n.r.) merg la rude”, a declarat, pentru MEDIAFAX, locotenent colonel Cătălin Popescu.

Comitetul pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a decis să solicite Guvernului alocarea sumelor necesar pentru devierea râului Olteţ, ca urmare a alunecării de teren din localitatea Alunu, judeţul Vâlcea. Se vor cere bani şi pentru mutarea reţelelor de alimentare într-un loc din afara zonei de risc.

Potrivit deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), „Ministerul Apelor şi Pădurilor va solicita Guvernului României alocarea din Fondul de rezervă bugetară a sumelor necesare pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de deviere, intubare şi de stabilizare a cursului râului Olteţ, astfel încât pericolul producerii inundaţiilor în amonte, ca urmare a blocării cursului de apă, să fie minimizat cât mai mult posibil.”

În şedinţa de luni a Comitetului s-a mai stabilit că Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei vor solicita bani pentru „executarea monitorizării şi cartării alunecării/curgerii de teren, a lucrărilor de mutare a reţelelor de alimentare cu apă şi energie electrică a comunei Alunu pe un amplasament din afara zonei potenţiale de risc. Autorităţile competente urmează să iniţieze şi să deruleze etapele procedurii de expropriere a tuturor imobilelor şi terenurilor care constituie coridorul de expropriere”.

De asemenea, Ministerul Economiei va stabili componenţa unei comisii interministeriale care să efectueze, în 90 de zile, „o inspectare la nivel naţional a haldelor de steril, în urma căreia să identifice măsuri pentru reducerea riscului de manifestare a unor fenomene similare cu cel din jud. Vâlcea, cu impact negativ asupra comunităţilor. Concluziile comisiei şi măsurile propuse vor fi prezentate în şedinţă CNSSU”.

Halda de steril din comuna Alunu a fost amenajată în 1980, de atunci şi până în prezent fiind produse mai multe alunecări de teren. Ultima alunecare a fost favorizată de fenomenele meteorologice din luna mai, constând în căderea de precipitaţii abundente şi acumularea unei cantităţi mari de apă în corpul haldei. Evoluţia fenomenului a impus adoptarea unui măsuri de punere în siguranţă a persoanelor ale căror gospodării se aflau pe direcţia de deplasare a maselor de pământ, respectiv emiterea a trei ordine de evacuare şi relocarea temporară a 33 de persoane. Alunecarea de teren a afectat peste 60 de hectare, masele de pământ ajungând la o distanţă de 80 de metri de albia râului Olteţ.

De asemenea, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, în cazul alunecării de teren din localitatea Alunu, efectuându-se cercetări pentru distrugere calificată şi abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au fost încălcate dispoziţii prevăzute de Legea minelor, referitor la condiţiile în care s-a produs, începând cu data de 9 mai 2017, alunecări de teren, care au continuat şi au afectat terenuri agricole şi forestiere, gospodării ale populaţiei, infrastructura tehnico-edilitară a localităţii Alunu, judeţul Vâlcea, punând în pericol drumul judeţean DJ 605C.

Dosarul este in rem, făcându-se cercetări pentru distrugere calificată şi abuz în serviciu.

Alunecările de teren au afectat o suprafaţă totală de 62,59 hectare de teren.

Citeşte şi ALUNECĂRI TEREN VÂLCEA. S-a făcut dosar penal pentru distrugere calificată şi abuz în serviciu

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Ianis Hagi, titular în meciul cu Suedia. Care este, de fapt, relația dintre Gică și fiul său: „Nici măcar nu discută cu el”
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iosif Laurențiu, băiețelul de 4 ani care dispăruse în Bacău, a fost găsit fără viață în râul Trotuș
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Pensionarii trebuie să depună acte suplimentare. Veniturile mai puțin cunoscute care se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte