Fostul vicepreşedinte ANAF Romeo-Florin Nicolae, achitat în dosarul de trafic de influenţă

Fostul vicepreședinte ANAF Romeo-Florin Nicolae a fost achitat, luni, de Tribunalul Prahova în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, decizia nefiind definitivă.
Filip Stan
19 iun. 2017, 19:17
Fostul vicepreşedinte ANAF Romeo-Florin Nicolae, achitat în dosarul de trafic de influenţă

Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații l-au achitat pe Romeo-Florin Nicolae pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă din luna iulie 2010.

Decizia poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare, arată sursa citată.

La data de 27 noiembrie 2015, procurorii DNA Ploiești l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe fostul vicepreședinte ANAF și fost director general al Direcției Generală Antifraudă Fiscală Romeo-Florin Nicolae pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA emis la acel moment, inculpatul este acuzat că, în calitate de consilier superior în ANAF—Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală, în iulie 2010, a pretins și primit de la un denunțător, reprezentant al unei societăți, echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra factorilor de decizie din cadrul instituției pentru soluționarea favorabilă a unei contestații formulate de firma omului de afaceri împotriva unei decizii de impunere.

DNA precizează că decizia de impunere respectivă, privind obligații fiscale suplimentare de plată la bugetul statului în valoare totală de peste 13 milioane lei, fusese emisă ca urmare a unei inspecții fiscale de către reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova.

„Ulterior, decizia de impunere a fost desființată parțial de ANAF — Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în sensul diminuării obligațiilor de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la suma de 1.097.923 lei”, susțin procurorii.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Câți bani plătește, de fapt, Dinamo pentru a juca derby-ul cu FCSB pe Arcul de Triumf: „Cel mai mic preț din țară!”
Capital.ro
SURSE: DIICOT extinde ancheta în dosarul Nordis. Prejudiciul suplimentar reclamat depășește 42 de milioane de lei și 14 milioane de euro
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Mister la Moscova: un avion militar american a aterizat în Rusia. C-17 a venit de la Riga, iar Kremlinul spune că „nu știe nimic”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat