La doar 2 ani, David a învins cancerul. Mama copilului: Nu credeam vreodată că oamenii pot să ofere atât de mult iubire

Anul trecut, Silvia Gîdei aştepta cu nerăbdare ziua de 8 Martie, pentru a primi cadouri de la cei doi bărbaţi din viaţa ei: soţul şi micuţul lor David. Din nefericire, acea zi a fost cea mai urâtă din viaţa lor, medicii dându-le o veste cumplită: băieţelul suferea de o formă severă de cancer renal, iar existenţa lor s-a transformat rapid într-un coşmar.
Roxana Gagiu
20 iun. 2017, 12:25
La doar 2 ani, David a învins cancerul. Mama copilului: Nu credeam vreodată că oamenii pot să ofere atât de mult iubire

David, un băieţel de doar 2 ani, a fost diagnosticat, anul trecut, formă severă de cancer renal. A urmat un lung şir de analize, investigaţii, tomografii, însă rezultatele au confirmat diagnosticul iniţial: neuroblastom.

Recomandarea medicilor a fost începerea şedinţelor de chimioterapie în regim de urgenţă, iar cum în Republica Moldova nu exista aparatura medicală adecvată, familia Gîdei a luat drumul Turciei.

Au ajuns la Spitalul Medical Park din Istanbul, acolo unde au mai fost salvaţi sute de copii care sufereau de aceeaşi boală, cu mari speranţe că viaţa le va oferi şi veşti mai bune. Doctorii au hotărât schimbarea schemei de tratament, crescând doza de citostatice, iar tumora începea să scadă în dimensiuni, dar 9% din măduva osoasă era deja afectată.

Au urmat trei şedinţe de chimioterapie foarte agresive pentru corpul fragil al micuţului, avea aproape zilnic dureri de oase, diaree, stomatită şi febră, însă David înfrunta durerea cu zâmbetul pe buze, dându-le speranţe tuturor, mai ales părinţilor. Rezultatele nu au încetat să apară, iar tumora scăzuse cu 20%, suficient de mult pentru a fi supus intervenţiei chirurgicale pentru extirparea ei. Operaţia a durat 10 ore, cele mai lungi ore din viaţa părinţilor, dar doctorul le-a comunicat succesul intervenţiei, printr-un zâmbet.

După o săptămână de la operaţie, David era mai vioi ca niciodată, se juca pe holurile spitalului cu alţi copii şi le transmitea tuturor o stare pozitivă, iar părinţii au putut să-şi mai tragă sufletul. Imediat după aceea, David a început tratamentul MIBG, specific pentru neuroblastom, şi transplantul cu celule stem, pentru renegerarea celulară. Recuperarea era mai rapidă decât se aşteptau medicii, celulele noi începuseră să se înmulţească, sistemul imunitar era din nou puternic, iar după un an şi jumătate de luptă crâncenă, David a ieşit învingător în lupta cu cancerul.

Mama lui David: „Nu credeam vreodată că oamenii pot să ofere atât de multă iubire…”

Extrem de emoţionată şi bucuroasă în acelaşi timp, mama lui David a ţinut să mulţumească zecilor de mii de oameni care s-au rugat şi au donat pentru salvarea copilului.

Costurile tratamentului, în valoare de 76.000 de Euro, au fost acoperite graţie unei campanii de strângere de fonduri derulate în mediul online de Asociaţia „Salvează o inimă” din România şi Fundaţia „Sfântul Gheorghe” (Caritatea.md) din Republica Moldova.

„Salvarea îngeraşului meu David m-a renăscut. Simt că sunt alt om, un om cu adevărat împlinit şi fericit. Când am aflat cumplita veste, mi-am pierdut sufletul, nu mai simţeam nimic bun, ci doar o durere enormă, un gol imens. Au renăscut speranţele atunci când am găsit pe Internet poveşti cu copii care au fost salvaţi de neuroblastom şi am sunat imediat pentru programare. Ştiam că vor fi costuri mari, ştiam că va trebui să vindem tot, dar nu ne păsa. S-a produs un miracol în viaţa noastră: au apărut doi oameni minunaţi, apoi patru, apoi opt, apoi 100, apoi 1.000, apoi zeci de mii de oameni, care ne-au sprijinit necondiţionat, atât financiar, cât mai ales moral. Am simţit realmente cum Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile, am simţit cum Dumnezeu vrea să mi-l redea pe David. Nu credeam vreodată că oamenii pot să ofere atât de mult iubire! Datorită oamenilor cu suflet mare, copilul meu şi-a recăpătat sănătate, iar un viitor strălucit îl aşteaptă”, declară Silvia Gîdei, mama lui David.

Campania de strângere de fonduri pentru David s-a desfăşurat pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/david-gadei/.

Asociația „Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 220 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 60.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații peste 1.580.000 de Euro şi peste 400.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS.

Pentru merite deosebite, Asociația „Salvează o inimă” a fost nominalizată la mai multe gale importante dedicate ONG-urilor, printre care amintim: Gala „Oameni pentru Oameni” (2014, 2015 și 2016), Gala „Societății Civile” (2016 şi 2017), Gala „Oamenii Timpului” (2015) și Gala „Zece Oameni de Valoare” (2016).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
BVB a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei într-o singură săptămână. Ce companii au înregistrat cele mai mari scăderi
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT