Trump îi critică pe funcţionari. Preşedintele american spune că folosesc o tehnologie antică

Președintele SUA, Donald Trump, a criticat luni ceea ce el a numit 'tehnologia antică' cu care lucrează funcționarii guvernamentali, declarație făcută la o reuniune cu directorii marilor companii din sectorul înaltelor tehnologii, precum Apple, Oracle Microsoft și Amazon, aceștia din urmă insistând asupra importanței pregătirii profesionale și a nevoii de a aduce specialiști din străinătate, întrucât nu pot găsi suficientă forță de muncă pe plan local.
Iulian Tudor
20 iun. 2017, 15:19
Trump îi critică pe funcţionari. Preşedintele american spune că folosesc o tehnologie antică

‘Astăzi, multe dintre agențiile noastre se bazează într-un mod dureros pe tehnologia antică, deși avem cei mai buni oameni în tehnologie’, a spus Trump în timpul întâlnirii desfășurate luni după-amiază la Casa Albă.

El a cerut guvernului ‘să se pună la zi cu revoluția tehnologică’, menționând totodată că obiectivul său la acest capitol este ‘o transformare de mare anvergură a tehnologiei federale care să ofere servicii mai bune pentru cetățeni și cu costuri mai mici’l, potrivit Agerpres.

La rândul său, directorul general al companiei Apple, Tim Cook, a insistat asupra problemei formării specialiștilor, cerând ca informatica să devină disciplină obligatorie în școli și să se acorde mai multă importanță formării profesionale și politicilor de atragere a specialiștilor înalt calificați, context în care a vorbit despre importanța imigrației pentru acest sector, în condițiile în care Trump este reticent față de primirea imigranților.

În timpul campaniei electorale actualul președinte nu a fost sprijinit de societățile din Silicon Valley, care au părut mai apropiate de contracandidata sa, democrata Hillary Clinton.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce priorități are Raluca Zenga de când a divorțat. Fosta soție a lui Walter Zenga și-a schimbat complet traiectoria vieții
Capital.ro
Un traseu din România sălbatic, primitor și aproape uitat de turiști, promovat de presa străină
Playtech.ro
Comunele din România mai mari decât multe orașe. Au zeci de mii de locuitori și o duc bine din punct de vedere economic
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-A AFLAT! Cheloo a fost diagnosticat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?